Religia ar trebui păstrată (mă refer la majoritatea confesiunilor și cultelor). S-ar putea ca, într-un viitor previzibil și ca atare deja vizibil, să fim nevoiți să milităm pentru un substrat religios al vieții publice.
Nu neapărat din cauza ferestrei spre Dincolo pe care religia o ține larg deschisă și pe care știința nu a învățat s-o închidă/înlocuiască încă.
Ci mai ales din motivul că doar în cadrul cosmogoniei și spiritualității religioase omul mai păstrează încă o valoare instrinsecă, cea de sens și scop, ferit fiind de optimizările ce decurg din logicile ideologice, economice, rasiale ori tehnocrate ce-l transformă în instrument sau mijloc.
Mai mult decât ideea de Dumnezeu, pe care religia s-a dezvățat să o dăruie și încearcă s-o vândă, păstrarea unui sens pentru om și construcția unor bariere de protecție în calea simplificărilor de tot soiul ar fi valoarea adăugată pe care ar trebui s-o cerem de la preoții din toate cultele.
Doar în religie omul mai rămâne personalitate cu demnitate, chiar dacă are o naționalitate greșită, o rasă nepotrivită, chiar dacă este inutil societății sau nu este eficient.
Un sens ultim și absolut fiecărui ins, mai ales când sunt epuizate celelalte sensuri – e promisiunea unui umanism democratic și inclusiv. Sper ca religia să fie în stare să împlinească această promisiune.