Cel mai jegos sentiment e neputința. Dacă nu ai simțit în viața ta neputință, nu știi cum e să te simți ca un căcat plouat. Spre fericirea voastră, vă pot eu relata niște detalii, ca să știți cum să vă feriți de ea, pentru că neputința e o prostituată sifilitică ce nu iartă, te lasă în curul dezbrăcat și cu buzunarele pline de gol (v-ați prins ce metaforă a tras șefu?). Deci, neputință e atunci când orice nu ai face, oricât nu te-ai zbate, oricât efort nu ai depune, oricât nu ai sacrifica, oricine nu ai ruga, oricine nu ai implora, viața își va scoate penisul gigantic și te va bate peste obraz, coaiele mângâindu-ți firav bărbia, ca o alintare fragedă. Nu ai ce face, doar stai și înghiți. De ce? Pentru că nu depinde de tine, de aia. Și pentru că, probabil, realizezi că orice contraacțiune pe care ai întreprinde-o va rezulta în pierderea a ceva mai valoros decât contrariul. Da, depinde de alții, iar din nefericire pentru tine, acei alții au decis că tu nu contezi îndeajuns de tare pentru a întreprinde o acțiune favorabilă ție, chiar și când, ironic, însuși acțiunea ce te-ar favoriza este ca alții să nu facă nimic. Cât de greu e să nu faci nimic? E foarte greu. Când ești obișnuit să faci ceva, nimicul pare banal, pare neinteresant, pare derizoriu. Acel nimic pe care tu ți-l dorește atât de tare, ce te-ar putea salva de neputință va deveni ceva, ce te va doborâ într-un final. Și nu ai ce face, pentru că viața e o curvă.