balint+si+testi.jpgAșa cum am prevăzut aici, pe blog, Federația de fotbal nu i-a prelungit contractul lui Gabi Balint și va anunța numele noului antrenor la începutul anului viitor, așa cum a declarat Pavel Ciobanu aseară, la Arena Publika. Ce vă pot spune sigur este că acesta NU va fi Vladimir Liutîi, așa cum a sugerat cineva din presa noastră.  La fel, cum am mai spus tot aici, noul selecționer va fi în proporție de 95% moldovean. Rămâne de văzut cine va fi acesta, pentru că acum avem candidați mai mulți decât oricând. 3 dintre aceștia au fost nominalizați aseară de președintele Federației. Aceștia sunt Alexandru Mațiura, Emil Caras și Alexandru Spiridon, cu care Pavel Ciobanu va discuta personal. De altfel, șeful de la Federației a mai pronunțat la Arena și numele lui Vlad Goian de la FC Tiraspol. Alții pe listă ar fi Ion Caras (marea surpriză), dar și 2 reprezentanți ai noului val - Testimițanu și Curtianu. Totuși pe adresa Federației vin și vin noi CV-uri cu antrenori de peste mări și țări. Nu este exclus ca unul dintre ei să cadă tronc la inimă șefilor de la FMF și să avem parte de o nouă surpriză, mai ales după ce astăzi, Federația a anunțat oficial că s-a despărțit de Balint. Pentru a-i ajuta pe cei de la FMF în alegerea selecționerului, vă propun să participați la sondajul de alături, în care să votați ce antrenor doriți la Națională, străin sau moldovean. Iar în comentarii puteți să dați și nume.  

di di

UqpifvZpDdc