7 miliarde de oameni trişti.
Bunicii noştri nu-şi mai amintesc bucuriile de altă dată. if any...
Părinţii noştri îşi regretă visele, tinereţea şi posibilităţile ratate.
Noi... noi suntem dependenţi de reţele sociale, ne facem acolo fraţi şi surori ca să simţim pe cineva aproape, împărtăşim cu oameni străini emoţii şi le trăim de fapt în faţa unui monitor.
Fete şi băieţi îşi regretă întilnirile neîntîmplate, îşi desenează în culori vii visele ca să rămînă o urmă din acestea, îşi plîng dragostile puse la altar cu sacrificii, îşi simt reci umerii neîmbrăţişaţi, au buzele neatinse, privesc gînditori spre orizonturi şi speră. Totuşi speră.
Suntem deja 7 miliarde
de oameni trişti
care speră
.
