…citeşte partea 1
”Ție ți-ar plăcea să-ţi sufle cineva în gură fum de țigară în timp ce mănînci?! Să-ți intre fumul pe nas și pe gură în timp ce înghiți mîncarea ca mai apoi să-ți ajungă în stomac. Ți-ar plăcea, bă?” îl întreb eu pe unul din ei.
”Pe mine nu mă deranjează” ridică el din umeri rînjind. Simt cum mîna mi se îndreaptă singură spre buzunarul ce găzduiește arma fatală. Reiau “odă în metru antic” de la strofa a treia.
”Apoi află că pe MINE (pauză de efect) mă deranjează… și încă foarte tare! Înțeleg că te doare în cur de sănătatea ta și a tuturor celor de la masă, dar…” ”Ce vrei să-mi demostrezi tu acum?” trece el brusc la contraatac. ”Că ai dreptate?! Uite că NU ai! Mai mult de jumătate din oamenii de la masă sunt fumători.
”Ai avea pretenția ca noi TOȚI să nu fumăm ca să nu te deranjăm pe TINE? La intrarea scrie clar – local pentru fumători. Nu-ți place, ieși afară sau mergi în altă parte” Glicerina din sînge atinge cote maxime. Simt că nu mai pot sta pe scaun de furie.
”DA, am pretenția să NU fumați! Din cîte știu, eu am dreptul la aer curat, iar voi ar trebui să fiți obligați prin lege să-mi respectați acest drept. Se numește de-mo-cra-ție! Dacă pe ușa scria – în acest local vă puteți căca pe masă, o făceai?”
”Ho, ho, nu vă ambalați!” intervine cineva în cele din urmă. ”Nu are rost să vă certați pentru că oricum nu schimbați nimic. Atîta timp cît nu există legi care să o interzică, fumatul este permis în locuri publice. Prin urmare, dacă nu vrei să inspiri fum și mai apoi să pută de la tine ca naiba – stai acasă! E singura opțiune… deocamdată.”
Două săptămîni mai tîrziu scriu acest articol conștient că situația nu are cum să se schimbe peste noapte. Postez articolul pe blog, după care mă duc la culcare și visez fumători scheletici învăluiți în fum care aleargă după mine, mă prind și mă îngroapă în mucuri de țigără…