Leo BUTNARU Implicit, despre patriotism
Inima mea ca şi Patria este locul unde se poate întâmpla orice şi chiar se întâmplă: Jos retorica!
Absenţa negativului
1. infraroşu
Cândîn ardoarea rugăciunilorbigotul atinge extazul
în aura gândurilor salecu infraroşul-ai putea fotografia pe Dumnezeu...
2. fără
Însuşi El fiind creator de claritateprobabil în cazul Său distribuţia luminii nu poate fi (şi) inversă în raport cu cea reală; vreau să spun căprobabilfotografia lui Dumnezeunu are negativDead Poets Society
presupun că în raisau în iadpentru a se evita inflaţia poeticăpoeţii plecaţi dintre noiscriu versuri cu rândulcând în schimbul unucând în schimbul doi al Zilei de Apoi
Dispută curmată
Domnule Protagorasodată ce omul este măsura tuturor lucrurilorfuncţia alias menirea supraomului e nulădomnule Nietzschealtfel nu se poate – cred eu. – Bineînţeles altfel nu se poate…Dar – Cum se poate să nu se poată? se miră cu vocea-i blândăMarele meu Prieten din Ceruri care într-adevăre Atotpotent adicăpoate face să se poată Elcosmopolitul şi universopolitul infinitei sale singurătăţi cao permanentă lipsă de cvorum…
Dura lex, dura poesis
Măria Sa Poezia are de toateca viaţa însăşi. Inclusiv – moarte. Inclusiv – înjurăturăpe post de călău. Aşa ceva.Pentru că uneoriMăria Sa e durădând de-a dura posibile adagiicocoloşi de oarece filozofieîmpinşi – rotit – ca bilele de băligarde gândacii-gunoieriunele maxime posibile chiar memorabileprecum cele despre faptul căde la firul – până la ştreangul Ariadnei nu e decât un nodsau că odată ce somnul raţiunii plodeşte monştrisomnul sufletului prăseşte jertfe ce ridică steaguri albe înaintea acestor monştri...Pentru că Poezia [căreia până şi în dada i s-au adresat lauda(da)ţii]nu se naşte şi nu se cunoaştedoar în grădina Edenuluifiindcă una e ca roza să aibă spini şi cu totul alta e ca roza să crească printre spini – uiteaceasta mi se pare aluzia idealăla stare Poeziei careprecum viaţa – are de toate inclusiv moartedar (nu uitaţi) înainte de toate – perpetuitateîntre tentaţia ultimilor consecinţe şi cruzimea niciodată ultimilor decepţiiîn dihotomia diferenţei dintre voia întâmplării şi întâmplarea voii…
De la templul delphic al lui Apollo cetire
…Delphi trăgându-şi sensul de la delfin epitet ataşat lui Apollo care avea legătură cu mamiferele marine înrudite cu baleneleastfel că (peştişorul) delfinul de aur îi propusese grecului să-i satisfacă trei dorinţe etc… la care însă grecul (probabil Socrate)zise: „Doar una singură – să mă cunoscpe mine însumi”. …şi a fost primaşi cea din urmă pe careînotătoarea nu a putut-o îndeplini…
Lesbia, efebul
Ah Lesbiaefebul adolescent îţi mângâie neîndemânatic păpădiile uşor-întunecate de la subsuori…
Chiar când deja
E timp pentru aruncatul pietrelor şi aruncatul zarurilorşi timp pentru strânsul pietrelor şi aruncatul în continuare al zarurilor chiar când dejanu mai are rost să treci Rubiconul…
Metrică
Iată, pruncule încă neînţelegător, metrica ta,certificatul de naştere,actul tău de identitate drept cel dintâişi dintotdeauna,singur şi sigur act de condamnare la moarte…
Printre sute de catarge
Printre sute de catarge – mână desfăcută în văzduhîn plin cosmos – catarge ciunge...
Cumîncotro să pluteşti tu omule?...
Lectură
…căci din om ai fost luatăşi în om te vei întoarce …
amin…
Cum îmi trăsneşte prin cap
iată – brusc!acum o frântură de clipităca din senin mi-a venit să mi-l imaginez retro-providenţialpe Plutarh plutărind pe mişcătoarele nisipuri ale istoriei (ce cade în ea însăşipentru a ieşi cât mai mult din ea însăşi) plutărind Plutarhprin pustiuri entropice în care bat vânturi puternice de multe herghelii-puteresau poate de mii de cămile-putere dezeci de mii de cai-putere – acolo aiciîn imaginaţia mea de pur şi simplu un poet-putere –şi de ce nu mi l-aş imagina dacă uneori chiar se întâmplă exact cum îmi trăsneşte prin cap (fireşteistoria poemul…)trăind acut sentimentul că deja nicicând de-aici înainte lumea nu se va mai umplea de profeţi casă nu mai vorbim de apostoli...
Paradoxal
Secolul XX va fi religios sau nu va fi deloc… – ce mai facem cu o sentinţă care nu a întrunit nici pic de adevăr?...
Uneorie bine să respecţi şi astfel de regulă a jocului: pur şi simplu să nu intri în jocnici să te bazezi prea mult pe sentinţele altoradeopotrivă pe ale talepentru că nu totdeauna poziţia cheie coincide cu poziţia lacăt sau cu poziţia Sesam – în cadenţa decadenţa şi căderea frunzelor sau imperiilor otomane sau antiotomane; altfel spus – cam totul se termină în coadă de peşte... – scriu simplufără aldine îndrăgostite de lumina lămpii lui Aladin – luminae un tic al timpurilor şi statelor noastre deoarecedupă cum se desfăşoară evenimentelenu este exclus ca cei cu hidro-termo-centralelesau cu staţiile atomice închise pe un capsă pretindă să ne plătim până şi lumina ochilorîn lumea aceasta ce dă impresia că s-a lăsat în voia sorţii sau – şi mai grav – la voia întâmplăriidin toate astea creându-se impresia că parlamentele ţărilor fac trotuarul…
