Cel care a spus că fiecare copil este o comoară habar nu avea despre ce vorbește. Ideea în sine este una nobilă, înălțătoare și pollitical correct cum zice americanul. Dar asta nu o face să fie adevărată. Așadar haideți să ne punem de acord de la bun început: nu toți copiii sînt speciali. Raționamentul meu este destul de simplu.
Să folosim metoda reducerii la absurd: dacă toți copiii sînt speciali, înseamnă că și toți, dar absolut toți adulții sînt speciali: și manelistul cu boxe de la 1 care nu te lasă să dormi la etajul 4, și mîrlanul care se îmbată, urcă la volan și omoară oamenii pe trotuar și oligofrenul care se distrează jefuind bătrîni lîngă bancomat.
Lumea e plină de dobitoci, dereglați, ticăloși de tot soiul sau pur și simplu de oameni proști. Oamenii valoroși pentru omenire, cei care contribuie cumva la evoluția noastră ca specie, sînt un mic procent din masa care alcătuiește carnea de tun. Dacă fiecare copil este special de ce e plină lumea de proști? Și cum ajunge un copil special să se transforme într-un adult foarte ne-special?
Cine este de vină pentru această transformare: viața, mediul, soarta, Dumnezeu? Copii deștepți, talentați și frumoși care ajung astfel de adulţi reprezintă doar un procent mic din masa de plozi urlători, anoști, needucați și neinteresanți care populează frumoasă noastră planetă.
E simplu: proștii alcătuiesc majoritatea covîrșitoare a populației și aceștia se înmulțesc cu o viteză alarmantă. Părinții bătuți în cap, neinteresați de soarta copiilor lor și cu o moralitate îndoielnică produc de obicei plozi care le seamănă întocmai.
Astfel singura concluzie dureroasă și irefutabilă la care ajungem este că oamenii sînt proști și prea puţini copiii sînt speciali…