Am decis să strâng plumbul într-o cutioară. Se făcu iarnă deja şi, parcă, nu mai aveam nevoie de el. Când am vrut să dezleg aţa pe care atârna bucata de metal…. Era doar aţă. Doar încheietura mâinii însângerată şi aţă. S-a absorbit în vene. Mi-a lăsat doar aţa moartă să atârne şi picături de sânge să se desprindă de vârfurile degetelor cu atâta durere. Lungi cărări plumburii apăreau sub piele ducând toate spre gât, apoi urcându-se la ochi şi urechi. Iar negrul de sticlă din ochi se făcu într-un sur aburit, unul greoi şi rece. S-a râspândit în tot corpul.. şi vrea să otrăviască ultimele picături de omenie. Lasă doar fluturii din stomac să trăiască. Plumbul ştie că ei sunt, de fapt, răutăcioşi pentru că nu pot zbura şi rod pereţii coliviei zile întregi.. şi încă mai dor răăăău. Şi minciuna, minciuna-i soră cu plumbul. Ea tot nu mă lasă. Să aveţi fluturi răutăcioşi în stomace, nenorociţilor. Promit să nu-mi pese de voi. Promit! Am să storc tot plumbul din mine prin încheietura însângerată şi-l voi vărsa peste voii.. vă urăsc.. am fost naivă, făţarnicilor..
Filed under: =__=
