Câteodată mă surprind ticluind în gând răspunsuri pline de năduf la supărări de ocazie. Oricât nu aş încerca să-mi ţin mintea sub ascultare, ajung în cele din urmă la concluzia că am produs clandestin un "comunicat" cât se poate de isteţ şi rezonabil. Şi atunci, următoarea acţiune terapeutică este să apăs cu acelaşi năduf butonul send.
Şi îl apăs. Şi mesajul se duce. De obicei către o altă adresă pe care nu o deschid mai niciodată. Acolo se constituie treptat arhiva mâniilor mele scurte şi afectate pe care aleg să nu le adresez nimănui, să nu le personific, să nu le dau chip şi asemănare.
Just for the record. Dar şi pentru plăcerea de a apăsa butonul send, de a trimite ceva (naibii).