Absolut orişice din ceea mi se petrece este o directă consecinţă a ceea ce am gîndit, spus, făcut, pînă acum (în viaţa asta sau în celelalte). Ştiu asta foarte bine, totuşi nu reuşesc să nu tot dau vina pe ceilalţi… E foarte uşor, îţi limitezi viziunea la eul propriu egotic, şi tadam – oricare e vinovat, numai tu eşti sfînt.
Ei iaca, Dănuţ, uiţi că cei din jurul tău, tot tu i-ai ales să fie acolo (asta în ipoteza că într-adevăr ţi-au greşit cu ceva (pff cum de-au îndrăznit?!)), aşa că Dănuţ, tot tu, cu mînuţa ta ţi-ai făcut-o.
Mai bine Dănuţ, te-ai pune pe introspectat, şi pe căutat problema în tine. Pentru că ea există, altfel nu ar fi avut ce să se reflecte în exterior. Şi încă şi mai bine ar fi, măi Dănuţ, chiar să pui mîna şi să te apuci de treabă. Pentru că orişice se poate de transformat, voinţă şi perseverenţă de-ar fi.
Multe vrei tu măi Dănuţ, da` cam puţine faci pentru asta.
Şi-acuma hai la culcare, că nu eşti în America aici!
