Trăim într-o ţară liberă şi independentă. Atât de liberă încât fiecare face ce vrea. Independent. Cine are chef de proteste, îl vezi ziulica întreagă în cortul din faţa Guvernului, etalându-şi albiturile de corp pe frânghia cu grijă legată de copacii din preajmă. Cine vrea să facă pipi pe Piaţa Marii Adunări Naţionale, o face. Cei care păzesc ordinea publică sunt în ordine. Cine vrea să parcheze pe bordură, o face. Poliţia amendează şoferii care nu au tifon în trusa medicală.
Mai rău e când copiii sunt liberi. Da, da, ştiu de convenţia pentru drepturile copilului şi că pe lângă obligaţii copiii au drepturile lor. Ca şi noi, cei mari şi atotştiutori. Dar ce faci când ei sunt lăsaţi în voia sorţii la grădiniţă, la şcoală? E bine ca, copilul să stea în ger afară şi să-şi aştepte colegii, educatoarea pretinzând că face exerciţii de călire? Că ,deh, alţi părinţi se plâng de ce nu stau mai des afară. Ce folos că asta a fost spus vara? E bine ca, copilul să fie lăsat să mănânce supiţa sa, a colegilor săi şi alte delicii din meniul grădiniţei şi apoi să ajungă să se încolăcească de durere de burtică? Iar părinţilor să li se dea la obraz pentru că copilul are părul cam lung. Păduchii, fir-ar să fie. E bine ca atunci când copilul cu răbdare, totalmente atipică pentru el, confecţionează la solicitarea educatoarei tot felul de chiţibuşuri creative şi aşteaptă măcar un „eştibravo”, iar în rezultat este întrebat dacă a plătit pentru spectacol?
Şi mai rău când medicii sunt liberi. Liberi în a accepta sau refuza un pacient. În a-i trata cu zeflemea. În a vorbi despre petrecerea de seară şi meniul dorit în faţa pacienţilor care aşteaptă resemnaţi la Institutul Oncologic. În a sări la concluzii despre modul de viaţă al pacienţilor, fără a şti că rezultatul sănătăţii şubrede e un accident urât care i-a şters din viaţă toată familia şi l-a lăsat pe el invalid. În a atenţiona pacienţii că procedura va durea atât de mult, încât va sări în sus la cât de grav e şi doar pentru că Dzeu te-a înzestrat cu frumuseţe, pe care el n-o are. Şi de aia a avut în viaţă doar 25 de femei. Iar acum le „are” pe toate.
Aceasta e libertatea debordantă, caracteristică acestei epoci democratice în care ne-am trezit peste noapte. Fără limite, fără scrupule. Dar cu multă ingeniozitate. Fluxul continuu de „pacienţi” este asigurat. Coada e o dovadă a dependenţei. Dacă nu eşti mulţumit, pleacă. Doritori mereu vor fi. Dar dacă stai, pleacă capul. Şi închide gura. Căci tocmai m-a sunat cumătrul şi trebuie să-mi fac planuri pentru ospăţul de mâine.
Filed under: De gândit Tagged: dependenţă, indiferenţă, libertate
