Zmiter VIŞNIOV (n. 1973)
Poet, romancier, pictor. S-a născut în oraşul Debreţin, Ungaria. Licenţiat în jurnalism al Universităţii Beloruse, a studiat la Institutul de literatură „Gorki” din Moscova. Este unul din fondatorii asociaţiei literare „Bum-Bam-Lit” (1995-1998). Printre cărţile sale de poeme se remarcă „Versificarea naşterii” (2005) şi „Faraonul la menajerie” (2007).
Pentru a plusa câteva trăsături la portretul acestui coleg, extrag un pasaj din Jurnalul de Crimeea, care „mi s-a întâmplat” în prima decadă a lunii septembrie a. c.: „9.IX.201. Am făcut poze la monumentul lui Nikolai Gumiliov împreună cu doi poeţi din Belarus, Varvara Svetlova şi Zmiter Vişniov. La un moment dat, un alt coleg din această parte de lume, Mihail Şelohov, se apropie de mine, se recomandă, adăugând: «Eu vin dintr-o ţară foarte tristă; dintr-o ţară-buncăr, Belarus… Probabil, ştiţi ce fărădelegi inimaginabile se întâmplă pe la noi…» Îmi oferă un volum de poeme şi cartea de vizită, adăugând: «Am vrut şi mai vreau să plec de acolo… De două ori am solicitat cetăţenie rusă, dar nu mi s-a acordat. Chiar dacă am rude în Rusia şi sunt un poet rus. Nu demult, am depus dosarul pentru cetăţenie ucraineană. Sper…» Iată un tărâm european, poeţilor căruia nu trebuie să li se refuze dreptul la libertate în alte state, chiar dacă o fi să li se acorde – azi! – azil politic… Lucruri asemănătoare îmi spunea şi Zmiter Vşniov, acolo, lângă monumentul lui Nikolai Gumiliov din Koktebel, poet împuşcat de bolşevici în 1921. În această ambianţă, tema libertăţii izbucneşte ca şi cum irezistibil…”Deci, reţineţi dintr-un text tradus aici şi următoarele versuri: „…lângă o căsuţă belorusă/ eu mă gândeam la renaşterea naţiunii…” (l.b).IMPRESII DE DRUMEŢIE
capul lui Karl Marx încununează centrul oraşului Kameniţacase cu geamuri moarte –copiii au plecat în occidentvântul hălăduieşte-n singurătate surdo-mutăca după război…în fine proletarii s-au unit urnindu-seîn direcţia luminosului viitor burghezîncât nici taximetriştii nu mai ştiuce şi pe cine ducdoar poate că gunoaiedoar poate că gânduri înţepenitedoar poate că lozinci de Karl Marx şi doar veselii pictorişi doar veselii poeţis-au ascuns în fostele adăposturi antiaerieneşi beau bere şi beau romcompun capodoperereînviind peisajele împrejurimiireanimând soarele stins
* * *
Reclamele aurii aiurează-n zbor aidoma păsărilor. Din cer alunecă stele roşii.Tancul cade de pe postamentul lui Zmiter Vişniov.Armatele mărşăluiesc pe bulevarde urlând cântece despre Pelicanişi paraziţii lichidaţi. Încălţările-spătate de funingine, talazuri cu ascuţiş de săbii,mitralierele s-au încolăcit şerpeşte iar zidurilesunt împestriţate de semne făcute cu lanterna.În aer e miros de vanilie, duhulvrăjitorului cocoşat ce sparge geamurile oraşuluişi tăbârceşte în casa scării catarge întunecate
* * *
Pe ram stăteau trei păsărele una albastră alta verde cealaltă neagrăEle îşi curăţau penetul clipeau des din ochii luiBogdanovici Şukailo Gromâko*cuvintele ţăcăneau cu litere siniliiobişnuindu-se să stea pe ramîn acea amiază caldă primăvăraticălângă o căsuţă belorusăeu mă gândeam la renaşterea naţiuniiîn palidele palme de salcâmi în floare___________ *Maksim Bogdanovici (1891-1917), Pavliuk Şukailo (1904-1939), Mihail Gromîko (1885-1969) – poeţi importanţi ai modernismului belorus.
Varvara Svetlova, Zmiter Vişniov şi Leo Burnaru la monumentul lui Nikolai Gumiliov (Crimeea, or. Koktebel)* * *
adolescentă cu trup de păstrăvuşoară ca unda apeiluminoasă ca soareleciudată ca visulneîntinată şi veselăca raza ceruluiadolescentă cu trup de păstrăveu te privesc ca un somnca un elefant stau ca aborigenul cu vâsla-n mânăîn ochii mei neexistândnici cuvânt nici gândtransluminat de freamătul magical adolescentei cu trup de păstrăv
* * *
pinii mă înfăşoară mă zboară cu rădăcinile-n cersentimentele se răspândesc în cercuri în final schiţândun peisaj dezagreabilgonind childurile vorbiriieu vin să-ţi sărut mânaîn ochii tăi citind spaimă disperare neînţelegerecitesc chihlimbarul
* * *
revin…revin în umedul Minskintru în ceaţa caldă gelatinoasăprintre fantomemă spulber crupă de ţărână transparentă
* * *
Sufletul meu ia amploare şi pluteşte pe bulevardele Moscovei. Precum o mie de moschito. Iar după el se ia un chit otrăvitor bălos. În picioare clămpăneşte un tic nervos. Sunt ceasurile. Ele nu mai au sfârşit. Nici început. Ele-s în veşnicie. Din vene ţâşneşte nu sânge, ci materializate – grohote. Se creează golfuri sonore de hohote. Acolo duduie vapoarele. Iar cineva mâncă nu hot-dog, ci jeleu. Un singur om. Un terorist. Eu.
* * *
Nevii mi-s dezgoliţi. Craniul mi-i deschis ca o conservă. În suflet o ladă. În ladă o cadă. Prin artere se mişcă paraziţi verzi. Sângele lipsă. Nu a rămas decât beznă şi mucegai. Eu sunt de-a-ntregul vernal de mai. A te descrie pe tine e acelaşi lucru cu a trece râul prin vad. Da eu nu sunt decât o pocitanie fadă. Am o gură mare şi deformată. Asemenea cuvintelor în jurul meu roiesc scântei. Un fel de licurici zumzăitori. Şi scuip şi tot scuip oscioare de scrumbie marinată.
TOCĂTURA LUI FELLINI
Buldogi cu ochi roşi devorau un cadavru. Purpuriu-i buric în formă de cange încârligată. Mirosea a mentă. Şi eu blestematul cu pipă şi fum de vată. Dam târcoale unei fetiţe de patru anişori. Într-o colivie argintie dungaţi cu şepcuţe piuiau puişori. Vara rotea ca un disc cu măturele de fier. Din vreme în vreme eu tuşeam şi-l citeam din Şukailo. Cu ţiul desprindeam hiturile din lada pentru îngheţată. Fără măsură haleam terci cu lapte. De pe mutră ca nişte bentiţe îmi aluneca tocătură.
Traducere şi prezentare de Leo Butnaru
