Sunt cuprinsă de o așteptare dulce. Trăiesc un preludiu emoțional. În curând îl voi revedea, îl voi admira, îi voi spune 
cât de mult mi-a fost dor de el. Duminica voi îmbrățișa Bucureștiul meu cel drag.
L-am cunoscut acum 15 ani în urma. Nu m-a cucerit din prima. M-a sedus încet, suav și tandru. Parcul Herestrău, Muzeul Satului, Bucureștiul Vechi, Parcul Tineretului, Cotroceniul au fost cele mai frumoase locuri care mi le-a dăruit. Primăverile bucureștene și astăzi îmi încălzesc sufletul și-mi inundă memoria de culoare și căldură. Amintirile iernilor îmi îmblânzesc firea rebelă și holerică.
Au fost momente când Bucureștiul a semănat în sufletul meu bucurie, fericire, tristețe, panică, oboseală, exaltare, fascinație. Au fost momente când știam că mă va chema înapoi, că mă va atrage cu arhitectura, cultura, teatrul, atmosfera sa, că mă va ruga să rămân alături de el.
El știe că are un loc aparte în sufletul meu, că este a doua casă pentru mine, este orașul pe care îl redescopăr de fiecare dată când îl cutreier, că este parte din viața mea și că este un vis care devine realitate ori de câte ori mă cheamă.
Duminica e aproape, așteptarea e dulce, Bucureștiul meu cel drag…
