După ce ieri, deputatul Igor Dodon și-a anunțat aderarea oficială la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, iar astăzi vicepreședintele PSRM, Viorica Abramciuc, a anunțat și data desfășurării Congresului (al zecelea) al partidului, care va avea loc la data de 18 decembrie curent, am încercat să fac niște calcule cu privire la șansele acestui partid de a accede în Parlamentul de legislatura (jubiliară) a XX-a. Nu susțin numaidecît că vom avea anticipate, dar în condițiile actuale alegerea președintelui ar fi mai degrabă o minune, decît o normalitate.

După ieșirea „grupului Dodon” din sînul PCRM de acum trei săptămîni, și primele declarații cu privire la aderarea sa la socialiști, mulți dintre comentatorii politici și-au amintit de rezultatele nu proaste ale socialiștilor obținute în 2005 în cadrul Blocului Electoral „Patria-Родина”, etalînd în așa mod șansele PSRM în viitoarele anticipate. Atunci blocul electoral obținuse 77 490 voturi sau 4,97% din voturile valabil exprimate în cadrul alegerilor din 6 martie 2005.

Nimeni însă nu s-a gîndit să i-a ca punct de pornire alegerile locale din 2011. Știu că e vorba de două lucruri diferite, și știu că egalarea în asemenea mod a două scrutine absolut diferite nu poate folosi drept pistă pentru pornirea unei cercetări serioase. Nu susțin însă că fac cercetări sociologice. Vorbim de trend-uri.

Știm foarte bine că în scrutine electoratul din Republica Moldova votează patriarhal. Fie vorba de scrutine locale sau naționale, alegătorul alege liderul și nu partide sau platforme. (Cei care vor spune că Dodon a fost votat în Chișinău doar pentru că era din partea PCRM, să vadă rezultatele lui Iordan în scrutinul local din iunie 2007 în Chișinău).

Mai mult ca atît, țin a crede că rezultatul obținut de Igor Dodon doar în capitală, ar putea fi repetat și la nivelul întregii țări în cazul unei campanii electorale la fel de reușite. Iar aici nu zic că și în alegerile anticipate din primăvară PSRM cu Igor Dodon cap de listă, va obține în Chișinău peste 180 de mii de voturi și în țară alte cîteva mii sau zeci de mii. Spun că în toată țara Dodon poate acumula peste 180 de mii de voturi, atît.

Facem un calcul: media de participare în alegerile parlamentare din Moldova din 2001 încoace (*după modificarea Constituției) este cam între 57% și 67%, astfel, din cei 2,27-2,64 de milioane de alegători, la alegeri propriu-zis se prezintă cam 1,55-1,73 milioane de alegători.

Ca să fiu și mai aproape de rezultatul scontat, am luat doar voturile valabil exprimate de alegători în alegerile din 5 aprilie 2009, 29 iulie 2009 și 28 noiembrie 2010, precum și ratele de participare la aceste alegeri:

Prezența la vot și voturile valabil exprimate în scrutinele din 2009-2010

 

5 apr. 2009

29 iul. 2009

28 noi. 2010

Medie alegeri

Voturi valabil exprimate

1 537 087

1 581 517

1 720 993

1 613 199

Rată de participare

55,55%

58,77%

63,37%

59,89%

 Ulterior am luat aceleași rezultate, obținute în cele două tururi ale alegerilor locale din Chișinău de către candidatul Igor Dodon:

Rezultatele lui Igor Dodon în alegerile locale din Chișinău în 2011

 

Tur I

Tur II

Medie tururi

Voturi valabil exprimate

166 232

182 494

174 363

Rată de participare

57,02%

59,88%

58,45%

Vedem că media de participare în scrutinele parlamentare, nu deviază prea mult de media de participare în scrutinul local din iunie curent în Chișinău. Variația e de doar 1,44%, deci se încadrează în „+/-”-ul fiecărui sondaj, asta în cazul în care transferăm rezultatele scrutinului local din capitală asupra celor parlamentare.

Astfel, avem ecuația:

1 613 199 = 100%

174 363 = x x = 174 363•100%/1 613 199;

x = 10,80%

Concluzia e scurtă. Considerînd că alegerile locale au reprezentat instrumentul de măsurare a capacității de votare a populației pentru brandul „Dodon”, elaborînd o campanie la nivel național la fel de activă ca „Soluția” în capitală. Brandul „Dodon” în capul listei Partidului Socialiștilor din Republica Moldova cu 10,8% din voturi, are toate șansele atît să treacă pragul electoral, să devină un important jucător de centru-stînga al eșichierului politic, dar în primul rînd de:

-         colaborare între AIE (împreună sau separat) pe de o parte, și PCRM pe de altă parte – în cazul în care cele mai multe mandate vor fi rupte din PDM;

-         alternativă PCRM, în scopul menținerii echilibrului pe dimensiunea dreapta-stînga – în cazul în care cele mai multe voturi vor fi rupte de la PCRM, acesta fiind marginalizat pe extrema stîngă a politicii moldovenești.