O prezentare de modă care a adunat peste 500 de invitaţi, vineri, 18 noiembrie. Haine confecţionate cu mult gust din in, catifea, mătase, dantelă, broderie şi croşetă. Culoarea predominantă la haine este albă, pură – culoarea mea preferată.

Specificul hainelor prezentate este stilul ţărănesc, vechi de acum câţiva zeci de ani, ceea ce le dă un specific şi un romantism aparte. Prezentarea a cuprins şi câteva rochii superbe şi ireproşabil de simple de mireasă, aducând aroma anilor trecuţi.

Atentă şi grijulie cu fiecare model care urma să intre în scenă, Valentina Vidraşcu, s-a întrecut încă o dată prin organizarea acestei prezentări de modă.

Ceea ce pot spune este că îmi doresc enorm de mult o ie şi o rochie cu specific ţărănesc semnată Valentina Vidraşcu, însă ştiu că preţul unui obiect începe de la 600 E, aşa că mai visez :) .