Parcă vreau iar să mă prindă valul acela înţepător şi atunci, înainte de a mă prăbuşi printre perne, pulverizez rapid câţiva stropi de parfum. Un fular molicel în jurul gâtului sporeşte starea de bine. Dar înainte de asta, am nevoie de un suflu nou-nouţ în gură şi de mâini înmiresmate şi înmuiate cu cremă.

Mă-nconjor cu cărţi, carevasăzică. Mai mereu mi-e greu să aleg o singură carte, aşa că mi le aduc aproape pe toate cele posibile. O iau pe prima, trec de prima pagină şi de dedicaţii, citesc câteva rânduri din prefaţă şi jubilez de încântare.

Ai impresia că o să te prindă zorii cu cartea aceea în mână, dar nu mai poţi de nerăbdare să treci rapid cu ochii şi prin celelalte. Treci iute la următoarea. Acelaşi entuziasm, aceeaşi euforie livrescă. Apoi ca o combustie rapidă, interesul se rarefiază. Sună telefonul, ţi se face foame, sete, frig, somn, ai ceva mai urgent de făcut etc. Îţi promiţi că revii repede, că pauza va fi insignifiant de scurtă. Dar deja ştii, după sentimentul de vină, că vor urma alte infidelităţi.

Ce e şi cu cititul ăsta, o plăcere scurtă şi mereu amânată.