Uite că se mai întîmplă şi lucruri bune în România. Mă refer aici la containerele de colectare a hainelor vechi care au apărut recent în Baia Mare. Cei care au acasă încălţăminte şi haine pe care nu le mai poartă, pot să le doneze oamenilor nevoiaşi prin intermediul acestor puncte de colectare.

Iniţiativa este foarte bună pentru că există destui oameni care vor să doneze lucruri familiilor sărace, pînă nu demult, însă, existau prea puţine centre de colectare. Deplasarea pînă la acestea reprezenta un efort suplimentar. De multe ori cei care mergeau la aceste puncte de colectare erau nevoiţi să se confrunte cu atitudinea „obosită” şi sictiriră a aşa-zisor voluntari români (vezi cazul cu Crucea Malteză din Baia Mare).

Ideea nu reprezintă o noutate, fiind preluată din occident unde se bucură de succes. Deşi le-au privit la început cu suspiciune, băimărenii au fost receptivi la instalare acestor puncte de colectare şi au ales să facă un bine pentru semenii lor. În prima luna s-a strîns o cantitate impresionantă de lucruri care vor ajunge la oamenii necăjiţi. În oraşul nostru proiectul este realizat de Caritas în colaborare cu Primăria Baia Mare.