Când vine momentul în care sforăitul haios se transformă în horăit răsunător? Când mestecatul cochet ajunge să fie auzit ca un clefăit dezgustător? Când oare începem să vedem în mersul elegant al partenerului un tropăit dezechilibrat de mitocan? Când ceea ce auzi începe să fie perceput nu ca o muzică pentru urechi, ci ca un bruiaj intermitent?
Kundera cu Identitatea sa, pe care am absorbit-o în câteva ore, crede că în vis. Tot el nu vede hotarul dintre realitate şi vis. Când te trezeşti că trăieşti în altă lume decât cea pe care o vrei, nu ştii care din ele e vis – trecutul sau prezentul. La el personajul s-a deşteptat, şi-a făcut cruce că a fost doar un coşmar şi a continuat să trăiască fericit, agăţându-se de persoana dragă şi amintirile care plăzmuiau acea realitate pe care vrea să o trăiască.
După mine indiferent în ce dimensiune aceasta se întâmplă, semnalele că ceva trebuie neapărat de schimbat sunt de neneglijat. Căci oricum ţine de viaţa ta şi trăirile tale. Când plictisul pasiv în care nu faci decât să stai tolănit pe canapea şi să priveşti seriale, trece în unul activ, când ieşi la plimbări, petreceri planificate, cu aceleaşi persoane, gesturi, discuţii, iar apoi în unul revoltat, când te arunci la oameni cu şi fără motiv – e cazul să baţi alarma. Eşti pe cale greşită. Fă ceva.
Unul caută un hobby, altul face sport, celălalt reparaţie şi puţini încearcă să soluţioneze adevărata problemă. Şi se trezesc că ei sunt deja obiectul analizei. Se văd cutele pe rochiţa de sărbătoare, gropiţele din obraji accentuează tenul bolnăvicios al pielii, urechile par prea mari pentru cerceii ăştia eleganţi şi în general ce-i de faină Monica Bellucci!
Şi mai departe cu siguranţă coşmarul tronează în realitate. Una pe care nu ai avut curajul să o schimbi. Dar care te-a schimbat pe tine. În ochii lui. Şi apoi începi să crezi că are dreptate. Şi dacă nu ieşi din asta, chiar va avea. Şi acesta e începutul sfârşitului. Al tău. Fu, nu-mi place ideea..
Filed under: De gândit Tagged: decizii, Kundera, realitate, vis
