Multstimată Academie Română,

Din numele întregului popor moldav, vorbitor al limbii române, rog să includeți în Dicționarul explicativ al limbii române termenul „Blea”, cu următoarea definiție: 

Blea ~di (mold): cuvînt licențios spus la nervi de unii demnitari de rang înalt (deputați, funcționari cu imunitate, judecători, avocați) în adresa poporului simplu, faptelor, lucrurilor, din cauza propriei impotențe de a rezolva ceva. Regionalism – bleaha-muha. Din sl. bleadi – femeie de moravuri ușoare, curvă, prostituată, cocotă.

Cu respect, Maxim Pulber.

Vorba vine că Președintele Parlamentului Marian Lupu a scăpat un „bleadi” în ședința în plen. „Ei și?! Sîntem oameni, nu?” - spune cel de pe umărul meu stîng, îmbrăcat în roșu și înarmat cu furca. „Da, dar nu toți sîntem oameni de așa rang. Oamenii mari au responsabilități mari” – îi reproșează cel de pe umărul drept, alb ca laptele și cu o cunună luminoasă de-asupra capului.

Cererea comunistului, nu fără de păcat, Petkov de a-l scoate pe Lupu din Legislativ are tot temeiul, dar din cauza mărturisirii sincere că el n-a auzit (probabil că dormea), dar lumea vorbește pe Net – nu a fost luată în serios. 

Una peste alta, această scăpare de rang înalt îmi amintește de un banc:

- Domnule, rog să ieșiți de pe teritoriul bazinului…

- De ce?

- Pentru că ați făcut pipi în el.

- Dar toți fac…

- Da, dar numai Dumneavoastră de pe trambulină.

PS: s-a întîmplat ceva cu decanul Facultății de Drept a USM, Gheorghe Avornic, care a scăpat în adresa jurnaliștilor un „ia draci blea”?