valuri

mi se mai întîmplă să pierd
să pierd firul care m-ar readuce din vis în realitate, da şi la ce bun.
ultima dată cînd m-am pierdut pe malul mării
era rece şi zbuciumată
nu mă lăsa să văd nimic decît valuri enorme, care mă vor îneca în curînd
ea îmi curgea pe obraji, pe care mi-i usca vîntul
şi reuşea cumva să-mi strîngă inima ca să nu am aer
nu mai era nici cer şi nici pământ
era doar marea
marea dezamăgire
un deşert de mare
cu valuri spumoase stîrnite în zadar
pe care nu le va vedea vreodată nimeni
nu le va aprecia măreţia
nu va reuşi să le stăpînească puterea
să le cunoască rostul
să le simtă tandreţea...
se vor sparge şi zbuciuma în zadar
o veşnicie