Sunt nişte senzaţii pe care nici acum nu pot să le explic. E un dor ce mă chinuie încă.. Sunt gînduri ce’mi trec prin minte fără să le permit, sunt puţine amintiri care au amprentă. Sunt vise ce nu se spulberă aşa uşor, planuri spre care tindeam… Da, sunt destul de dezamăgită, şi e din nou cînd viaţa îmi întinde o cursă şi îmi dă lovitura de graţie în locuri sensibile. Pentru ea, el va rămîne o umbră’n trecut, care cu timpul îşi pierde silueta în întuneric. Azi, acum mă doare… Şi e o durere atît de cunoscută însă de fiecare dată e altfel. Am obosit să fiu tare şi să demonstrez tuturor că mi’e bine, dar trebuie să fiu, trebuie sa depun efort pt a zîmbi, pt a arăta decent şi bine.
Cum spune Coelho ” Pentru a uita o istorie, o parte din viaţă, trebuie să o povesteşti de fiecare dată cuiva pt a putea uita mai uşor cele întîmplate. Şi într’o bună zi îţi dai seama că pentru tine acea istorie îşi pierde valoarea şi tu începi a nu te mai gîndi, trăind pentru prezent. “
Nu ţin minte de cîte ori mi’am vorbit’o mie. Cred că e un pas corect. Însă inconştienul din mine încă nu’şi dă seama. Au fost destule, îmi ajunge…
