Nastia păstrează caietul de dictando
ca pe o carte de rugăciuni
pentru că
nevoia de tine
îi aduce aminte de baletistele
care iubesc muzica şi fecioria albului
o urmăreşti în fiecare seară
şi legînd linia ocultului cu o dantelă
de cămaşa ei de noapte
visezi
împreună cu ea aceleaşi
căi ferate
care se intersectează la linia orizontului
pentru că
compromisurile sunt întotdeauna
pătate
cameliile mi-aduc aminte de Dumas fiul
iar Nastia nu a primit
flori niciodată
pentru că părul ei miroase a vanilie
în toată istoria voastră
doar absurdul mai are linişte
şi vă învaţă să iubiţi
Nastia a învăţat să joace baschet
în copilărie
şi îi place jazz-ul de cîteva minute
dar totuşi
nu-ţi poate lectura
manuscrisele
find prea geloasă pe toamna muzei tale
după fiecare ceartă
o aştepţi la sfîrşitul calendarului
pentru că
nu ai învăţat să scrii poeme despre oameni
sau poate
pentru că baletistele iubesc prea mult
fecioria albului
Filed under: poezii, Uncategorized Tagged: baletiste, nastia, poezie
