Legea atracției universale funcționează. Dacă îți dorești cu adevărat ceva, te gîndești în mod pozitiv la acel lucru și faci eforturi consecvente și susținute pentru a-l atinge, mai devreme sau mai tîrziu acel lucru va deveni realitate.

Din păcate teoria funcționează și în sens invers – uneori lucrul care te enervează cel mai mult are tendința să ți se întîmple în momentul cel mai nepotrivit. Am scris de mai multe ori cît de mult mă irită abordarea românilor față de un subiect foarte sensibil în aceste vremuri – banii. Din păcate mă simt nevoit să revin din nou la această temă.

Ieri ies din Kaufland și în timp ce-mi dezleg antifurtul de la bicicletă observ că mă privește insistent un domn de 35-40 de ani. Mă examinează tacticos din cap pînă în picioare după care se apropie de mine. ”Cît ai dat pe bicicletă?” mă întreabă fără nici o introducere. Mă fac că nu l-am auzit. ”Ai dat mult pe ea?” insistă el din nou.

”Mda, zic, suficient” și dau să plec. Omul vine după mine. ”Că și eu vreau să-mi iau” continuă el. ”E perioada reducerilor, o să găsiți un preț bun” îi zic eu și pornesc în trombă. ”Da nu mi-ai zis cît ai plătit!” îmi strigă el din urmă în timp ce eu încerc să nu mă enervez.

Jumătate de oră mai tîrziu ies la o tură prin parc. Mă întîlnesc întîmplător cu fiul doamnei la care stau în chirie. ”Salut Andrei, mă ia acesta, după care mă măsoară din priviri. Ți-ai luat bicicletă? Cît ai dat pe ea?” Simt cum mă furnică niște gînduri negre în cutia ucraineană. ”Am dat cît a trebuit” îi răspund pe un ton care vrea să închidă subiectul.

”Bun, răspunde feciorul. Da cît? 1000 de euro? Mai mult?” cască el ochii făcînd niște calcule în minte. ”Poate ar trebui să-ți mărim chiria” mustăcește el în gînd și continuă în glas ”…mai mult de 1500?”.

”Nu m-ai întrebat ce marcă și model e, ce caracteristici are și ce poate să facă, dar vrei să știi cît costă.” ”Ăhă!” îmi răspunde el senin cu gura căscată. “De ce?” îl întreb eu şi simt cum gîndurile negre din partea occipitală se înmulțesc cu viteză exponenţială. Îmi iau tălpășița înainte să apuce să-mi dea un răspun tipic românesc.

În drum spre casă, aștept la semafor. Lîngă mine un domn de vîrsta a treia se apropie și mă întreabă domol ardelenește. ”Tinere, cît costă o bicicletă?” ”Depinde, dau eu să evit discuția, prețurile variază”. ”Păi a ta cît costă? Că arată bine şi …”

…şi în acel moment am cedat. ”Ce Dumnezău aveți toți bată-vă soarele de români inculți și băgăcioși! Oare nu mai există nici un om binecrescut în țara asta?! Toată lumea vrea să știe ce salariu ai, cît plătești chiria și taxele, cît dai, pe ce și cînd! CÎT CÎT CÎT!!! Asta e tot ce vă interesează! Oare o să scăpăm vreodată de mentalitatea asta comunistă și nevoia de a ști totul despre toată lumea!!!”

Simt că alunec pe partea injurioasă a discursului așa că demarez din nou în viteză lăsînd în urma mea un domn cu gura căscată care scapă fără să-și dea seama cuvintele pe care nu a apucat să mi le adreseze ”și aș vrea să știu cît ai dat…”