Sărbătoarea Vinului se vrea a fi un eveniment de amploare și bine organizat. Un eveniment care să facă ecouri până la Vladivostok. Se vrea cartea de vizită a Moldovei.

Anul acesta cartea de vizita a Moldovei, a fost imprimată pe o hârtie super ieftenă și cu un design marca ”făcut de mântuiala și la repezeală.”

Am cheltuit 1,1 milioane de lei pentru organizarea Sărbătorii Vinului.

Toate standurile au fost înghesuite în ”ungherul” drept al Moldexpo. Companiile au fost destul de zgârcite la degustări anul acesta. Dacă în anii precedenți, producătorii erau fericiți să-ți ofere gratis un păhărel de tulburel, apoi anul acesta халява s-a terminat. Unul din motive – lipsa condițiilor. Adică, companiile care au dorit să facă degustări, nu aveau efectiv cu ce și unde spăla paharele.

Dacă te uitai dintr-un elicopter la zona Moldexpo, imaginea era ”impresionantă”: printre standurile expozanților, în apropierea sediului Publica TV, erau înșirate zeci  terase și cafenele improvizate, grătare, mese cu frigărui, salată de varză, sticle cu tulburel și pâlcuri  de oameni dornici de a gusta din atmosfera sărbătorii. Lumea dorea vin, закускэ și dansuri. La noi în sat sunt da-da- dansuri.

Indiscutabil, senzația sărbătorii a fost noul brand  de vin – ”Voronin”. Cu o sută de lei cumpărai o mândrețe de sticlă de vin, cu eticheta neagră precum cei 8 ani de guvernare comunistă și un conținut la fel de roșu ca partidul comuniștilor.

Voi știți ce au în comun vinul și câinii?

Pentru mine răspunsul rămâne o enigmă. Probabil organizatorii au avut o explicație solidă și argumente forte de vreme ce expoziția de câini și Sărbătoare Vinului s-au desfășurat  în aceeași zi și același loc. ”Приглашаем Вас посетить выставку собак”, se auzea vocea unui băiat din spatele unei portavoce.

În timp ce părăseam marea sărbătoare vinicolă, perechi de nuntași se grăbeau cu buchete de flori la nunta organizată la Casa Vinului…

Mă uitam la toate acestea și-mi venea să cânt ”Lume, lume, soro, lume”…

Offf, Moldova…