(Domnului E.R)
Eu mă gândesc la tine tot mai rar,
De parcă ai trăi-n antichitate
Şi-ai fi o nu ştiu ce celebritate
De parcă astăzi nu avem habar.
Doar sângele năvalnic şi barbar
Îşi cere iar tributul său în rate,
Dar orice tentativă-i în zădar –
Întoarcerea-n trecut nu se mai poate.
Îmi amintesc de-un anotimp bizar
Şi de acele clipe minunate,
Când tu mi-ai fost şi geniu tutelar,
Şi camarad, şi guru, dar şi frate,
Şi dor mi-i, în a mea singurătate,
De-acel prieten din antichitate…
