De multe ori nu numai eu dar majoritatea neconfruntăm cu acest termen „ascultarea”. Și nu merge vorba de ascultarea fațăde părinți ci de a răbda și de a asculta ceea ce-ți spune o persoană indiferentcine este. Mă refer aici la două categorii de oameni. La mulțiapare următoarea remarcă: Nimeni nu m-ă ascultă! Sau mulți se gândesc că: vaieu ce sunt de înțelegător, la toți mă strădui să le intru în voie, pe toți îiascult, pe toți îi ajut dar pe mine nimeni. Toți ne stăruim să arătăm că suntemvictime și vai ce se întâmplă cu noi, toți din jurul nostru sunt nuștiu cum șieu sunt nuștiu cine... Dar haideți să ne punem următoarele întrebări: poate căproblema e în mine, poate că eu nu sunt ceea ce m-ă cred, sau poate că suntoameni care m-ă ascultă și pe mine atât de bine însă pentru mine nu eîndeajuns, poate că eu nu sunt mulțimit/ă de ceea ce se întâmplă în jurul meu,poate că toată problema e în mine și nu neapărat în persoana de alături. Cutoți ne stăruim să căutăm problema la cei din jur și foarte rar sau chiarniciodată să nu vedem problema în noi, și aceasta probabil este și cel m-aidificil lucru cu care ne confruntăm. De regulă aceste persoane suntmorocănoase, ambițioase, permanent să caute problema acolo unde ea nu este sausă se agațe de ceva ce nu are importanță. Aceasta este prima categorie deoameni adică, cei care sunt ascultați dar niciodată nu sunt mulțumiți și leplace să o facă pe victima.
O altă categorie de oameni despre care doresc săvorbesc sunt cei, care, îi ascultă pe toți indiferent de ce nu vorbesc ei și căde cele mai puține ori sunt ei înșine ascultați, însă foarte rar sau aproapedeloc nu spun despre aceasta. De regulă aceste persoane se inhibă în sine cândmerge vorba despre viața lor personală, preferă să scrie fie că este vorba detexte, poezii,romane, agende proprii, articole ș.m.d., sunt persoane care nu î-șifac prieteni...Cunosc un citat care î-mi place foarte mult : „Lumea ar fi la fel de fericită dacă oamenii ar fi la fel de capabili să tacă pecât sunt la fel de capabili să vorbească” ( Baruch Spinoza). Citind acest citatm-am dat seama că lumea întradevăr este nefericită din cauză că nu știe săasculte, dacă ar asculta ce vorbește persoana dragă atunci ar ști ce-i place,ce î-și dorește care este problema cu care se confruntă, în așa mod lar puteaface fecricit, sau dacă și-ar ascukta aproapele ar ști care este perioadadificilă în acre se află acesta acum, sau dacă cel puțin ar ști să ascultechiar și aceeași noutate ar cunoaște situația în care se află ei acum șiaceasta fiind tot spre binele fiecăruia. Însă de obicei oamenii iubesc să-oîntrerupă din vorbit pe cei de alături spunăndu-și mai întâi ei părerile apoiascultând care este situația, sau chiar aceiași noutate pe care o ascultă, filmș.m.d. pe care iubesc să le comenteze spunând mai îtâi tot ceea ce cred ei. La un moment dat î-ți dai seama cât de zombațisuntem toți cât de neînțelegători și cel mai important e că suntem „lași”,fiindcă ne temem să auzim ceea ce este cu adevărat sau ceea ce se întâmplăpropunând mai întâi de toate ideea noastră și ceea ce am dori să auzim. De aceeade cele mai multe ori suntem mințiți sau chiar ignorați atât de persoana dragăcât și de cei din jurul nostru, și acest lucru ne întristează foarte multrăscolind o sumedenie de întrebări: de ce? De ce se comportă în așa mod cumine, de ce sunt mințit/ă, nu sunt ascultat/ă ș.m.d. Dar de fapt oamenii nuștiu să prețuiască să asculte și să înțeleagă adevărata problemă.Ajungem la concluzia că întradevăr a ști să asculțieste o artă, o artă pe care nu toți știu să o cunoască și să o mănuiască.
