Școala și universitatea în Republica Moldova au devenit de mai mulți ani podiumuri de modă. În ele poți vedea ultimele creații ale celor de la Gucci, D&G, Dior. Sau copii după original ale acestora de la piețile centrale ale localităților din Republica Moldova. În curând fenomenul, am impresia, se va extinde și în grădinițe.

Una dintre gheretele din cadrul târgului organizat de primăria Chișinăului cu ocazia începutului noului an școlar. Gheretă de cosmetică și parfumuri de seară

În România și în Polonia nu observ acest fenomen. Nu am prea văzut elevi și studenți care sunt îmbrăcați ca la paradă de modă. Sunt îmbrăcați comod, or merg la studii și nu la distracție.

Scriam mai deunăzi că cele mai populare discoteci din Republica Moldova sunt USM, ASEM, ULIM și Gheorghe Asachi (sper ASEM-ul să nu se supere că i-am pus pe locul 2, eu am absolvit USM-ul așa că sunt ”patriot”). Reacțiile au avut aceeași tendință: ”Da, așa e”. Câțiva comentatori au mai adăugat denumiri de ”discoteci” populare din Chișinău și republică.

Fenomenul e cunoscut de toți. Cine sunt de vină?

Deși sunt adeptul opiniei precum că în viață, orice i s-ar întâmpla copilului, de vină sunt părinții în cazul dat cred că o parte din vină o poartă profesorii și mass-media.

Părinții

Ei sunt cei care educă copiii. Ei sunt cei care le povestesc primii despre normele esteticului și etichetei. Ei sunt cei care-i trimit la școală. Ei sunt cei care finanțează cumpărăturile copiilor. Ei sunt cei care-și îndrumă copilul cu ce să se îmbrace la grădiniță, școală și, uneori, facultate.

Profesorii

Ei sunt ”șefii” la grădiniță, școală. La facultate nu prea sunt șefi. Puțini profesori reușesc să se impună la momentul dat în fața studenților (mă refer exclusiv la Republica Moldova). Ei sunt cei care dictează ”moda” și au posibilitatea de a impune anumite reguli și comportament în grădiniță și școala primară. Ei sunt cei care îmbracă, tot mai des, haine scumpe și își afișează ”zărzămurile” și inelele pe degete. De multe ori primii pe acest ”podium” improvizat al școlii/universității sunt profesorii.

Media

Mass media promovează non-valori. Știrile despre divorțurile și amanții vedetelor sunt în topuri. Drogurile și orgiile VIP-urilor sunt cu plăcere promovate pe net. Cât face acest reportaj video de pe allmoldova.com

Am impresia că, la un moment dat, educația din Republica Moldova va avea un sistem de evaluare bazat pe îmbrăcămintea elevului și nu pe cunoștințele lui. Voi ce credeți?

Între timp, cât vă gândiți cum să comentați și ce să scrieți, vă rog să mă susțineți în cadrul concursului organizat de VIP Magazin (secțiunea bloggeri e ultima). Vă mulțumesc.