Nastia a coborît soarele
mai aproape de pistruii ei
ca sa ascundă
în discuri concave toamna
ea zice că te iubeşte
că în ghemotoace de hîrtie
ţi-a învelit idealul decupat
cu grijă din cărţile de filosofie
şi că
ţi-a vindecat memoria
dăruindu-ţi o altă toamnă
una născută abia în octombrie
în care urmează să
pictaţi frumosul pe scoarţa
copacilor dezgoliţi
Nastia poartă rochii ciudate
şi dansează cînd nu o vezi
şi-a ascuns chiar ieri coreografia
în sandalele albe
ea zice că o iubeşti
că nu te-ai supărat cînd
ţi-a învelit în ghemotoace de hîrtie
idealul decupat din cărţile de filosofie
şi că
i-ai dedicat ploaia
ca să vezi curcubeul din ochii ei
chiar dacă nu o cheamă Nastia cum ai fi vrut
pentru că o iubeşti amnezic
chiar şi cu cea coreografie
acunsă în sandalele albe
Filed under: poezii Tagged: nastia, poezie
