Tărîmuri depărtate, pe aripi de poveste
Mi-au apărut în minte, cînd luna s-a ivit,
Cînd vezi în depărtare doar munții cu-a lor creste -
Și simți că zbori spre ele de doruri pustiit…
În magica splendoare, cînd felinar ți-e luna,
Cînd raza-i te străbate, iar tu te simți vrăjit
Să știi că este-n viață, o șansă, numai una
Să vezi misterul lumii la muntele-adormit.
Tot cerul se deschide, în liniștea adîncă…
Pe-o rază de lumina, pe scări de diamant
Cobori cu maiestate, pui un picior pe stîncă…
Ești preastrălucitoare, ființă din neant!
Cu chip de zeitate, și stropi de nemurire
Cu ochii ca și cerul din care ai venit
Ești o prințesă scumpă ce-aduce fericire
Și picură culoarea sublimului dorit.
Pe unde-ți trece pasul, lași cale de lumină
Și flori răsar în urma-ți pe unde ai trecut
Iar brațele de fildeș fac noaptea mai senină
Sub sunetul de liră atît de cunoscut.
Eu te cuprind iubito, și inima îți bate
Iar trupu-ți se-nfioară de dragoste cuprins
Să alergăm prin vînturi spre țărmuri depărtate
Descoperind iubirea cu focul ei nestins.
Dar vine dimineața și zorii sunt pe cale
Lumini misterioase în juru-ți se ivesc
Iar tu te-nalți spre ceruri pe-a florilor petale
Spre locul unde-ți este palatu-mpărătesc.
Pe brațe îmi rămîne aroma pielii tale
Iar dorul despărțirii, prințesă, m-a durut
De ce-ai plecat grăbită pe căile astrale?
De ce nu mi-ai lăsat măcar un mic sărut?
Te-aștept să vii iubito, și adu-mi alinare
Să merg cu tine-n noapte și taine să-ți șoptesc
La capăt de poveste și la sfîrșit de zare
Cu un sărut fierbinte să-ti spun că te iubesc!
Sarivan Ciprian
