Nimic nou, veţi spune: au stat Lenin şi Stalin în fruntea acestui „stat în stat”, având imagini şi busturi multiplicate în milioane de exemplare. De ce să nu o facă și acești doi ipochimeni? Să ne amintim că ideologia bolșevică (propagată pe tot spaţiul imens cuprins între Chişinău şi Vladivostok!) a atins punctul culminant în secolul trecut, adică aproape într-o altă eră, una sovietizată. Ce să facem cu ruşii, în ce categorie a lumii civilizate să-i plasăm, căci nu se încadrează în nici una cât de cât cunoscută? Oare pe unde s-o fi rătăcit acel mister al omului rus, cântat în versuri de către marii poeţii ai slavilor de răsărit? O problemă a rămas, totuși, neschimbată pe parcursul mai multor secole: indiferent de ce se întâmplă în jur, ruşii se simt acasă oriunde nu s-ar afla în lume. Faptul divers pare să nu le displacă, trădându-le în fapt un aspect definitoriu al identităţii naţionale. Cu un asemenea modus vivendi speculativ al multor conaționali de ai lor (mai ales acei din aşa-numita „străinătate apropiată”, adică rezidenți în ţările din Asia Mijlocie, Caucaz, R.Moldova sau Ţările Baltice) este impus să se împace tot restul lumii, adică alogenii care au nenorocul să-i cunoască îndeaproape. „Maica Rusie” are grijă de fiii săi rătăciţi... Aşa se face că acel multtrâmbițat „mister al omului rus”, de care am amintit mai sus și care sună deja fals și atemporal, se caracterizează prin cantitatea de votcă ingurgitată. Mai rău e când unii din moldovenii emigrați prin țările UE se dau ruși, profitând de faptul că le cunosc limba și pot să o facă pe eroii în diverse situații. Pentru exemplificare, iată un caz real: un moldovean înalt și vânjos, la solicitarea unor spanioli și, desigur, pe banii acestora, a băut dintr-o răsuflare un pahar mare de votcă, apoi alte câteva la rând, făcându-le pe plac chefliilor iberici și dându-se drept rus get-beget... Mihai Gorbaciov, marele lider al „perestroicii”, afirma mai deunezi pe un ton declarativ că Rusia s-ar afla „la jumătatea drumului spre democraţie (?..)”. De unde atâta certitudine în spusele unui ex-actor politic, recunoscut de lumea întreagă drept iniţiatorul „perestroicii„ în Rusia. Firea sa analitică, cândva perfect sănătoasă, dă semne de oboseală tocmai acum când ar trebui să pună la stâlpul infamiei politica pretenţioasă, autoritară pe plan intern şi extern, a celor doi mari prestidigitatori politici: omul bun (Medvedev) versus omul rău (Putin). Să mai adăugăm aici că ambii sunt „băgaţi în icoane” cu susţinerea tacită a patriarhului rus Kiril, ales la sugestia președintelui statului în fruntea Bisericii Ortodoxe din Rusia (politizată și aceasta de sus până jos!). Ruşinea de a fi rus într-un imperiu al răului, resuscitat pe jumătate şi ţinut în viață în mod artificial, este chiar un sentiment real care, în mod normal, ar trebui să acopere o naţie întreagă, drept reacţie firească la un fenomen politico-economic ce ia proporţi şi se transformă, de la o zi la alta, într-un „reality shou” de proastă calitate. Să nu ne ducă în eroare faptul că, în oraşele rusești, nu au loc mari manifestaţii de stradă contra guvernanţilor, cum se mai întâmplă pe alte meridiane ale globului pământesc. Or, se ştie, nivelul de trai al rușilor de rând creşte rapid, proces bine dirijat de sus, înfăptuit însă în defavoarea celorlaltor libertăţi fundamentale ale omului. Un alt punct forte al politicii de stat este acordarea cetățeniei rusești populației autohtone din republicile-fantomă (Transnistria, Abhazia sau Osetia de Sud). Mulți dintre moldovenii aflați la muncă în Rusia sau pe punctul de a pleca într-acolo, nu ezită să ia cetățenia rusă, sărăcia și lipsa de perspectivă în propria țară împingându-i să ia o asemenea decizie definitivă. Or, peste o perioadă de timp, se vor trezi că sunt ruși cu adevărat, că odraslele lor nu mai știu o boabă în română și că au uitat tradițiile strămoșești. Sunt mii și mii de asemenea destine, inclusiv cel al unui bun prieten, care și-a făcut serviciul militar în orașul Celeabinsk, a studiat într-o instituție militară de aviatică, după care s-a căsătorit cu o rusoaică, a obținut cetățenia rusă, a luptat în Cecenia și Osetia de Sud, devenind erou de război și primind o pensie bunicică.Poate de aceea nu întâlnim peste hotatre prea mulţi emigranţi de etnie rusă, anume dintre acei care să fie angajați în câmpul muncii. Deocamdată, ruşii vin peste hotare în turism, în chestiuni de afaceri, în delegații sportive etc... Să nu uităm însă de anii trăiţi în fosta u.r.s.s., fiindcă a te afla la cheremul statului sau a unui partid politic de guvernământ este acelaşi lucru cu a deveni sclavul unor idealuri străine.
