Am trei surori. Una, biata, cam prostuță și oloagă. S-a măritat cu un lăcătuș și trăiesc fericiți până în ziua de azi. Nu văd ce i-ar putea zădărnici armonia din familia lor.
Alta deșteaptă foc, dar nici ea tare ruptă din soare. Și-a făcut carieră, este apreciată de anturaj, invidiată de bărbați. Lor nu le plac femeile în pantaloni. Cu toate asta s-a căsătorit și ea. Cu un tânăr angajat al companiei în care își duce sorocul. El este umil și asta este succesul relației.
A treia, nu prea citită, dar frumoasă foc. Are o groază de admiratori. Fac coadă la ușa casei și o cumpără cu cele mai frumoase daruri. Nu este căsătorită. Nu i-a dăruit nimeni diamantul cât o cireașă. Are toate șansele să-l întâlnească pe CELCARETREBU sau să o dea în bară. Așa cum mi-i soră, cu toată ușurătatea caracteristică ei, îi urez baftă din tot sufletul.
Ditamai alegere în familia noastră.
Eu îs puțin altfel. Diferită de toate. Diferită în funcție de dispoziție, eveniment sau oameni cu care interacționez.
Sunt și așa.
Și așa.
Și așa.
Și așa.
Și așa.
Și așa.
Unica trăsătură constantă pe parcursul vieții este ura pentru falsitate.
Și pentru asta vreau să mulțumesc părinților mei. Care mereu au crezut că au cei mai buni copii din lume.
Filed under: Uncategorized
