Dar nu despre citatul-titlu (puseu senzaţionalist-tabloidic al meu) e vorba, ci de frumosul review, Un film de cinema, al lui Cristian Tudor Popescu din Gândul de azi pentru "Restul e tăcere", filmul recent lansat al lui Nae Caranfil. Iar "afurisismul" de mai sus este cinematografic şi antologic prin prostia lui şi, remontant dans le passé, a celor care, cu limbile scoase pentru lins, au ales-o aproape unanim-coreean, pe d-ra Băsescu, pentru că e fiica lu' tac-su, în funcţia de secretar al TPD-L. Dar să (mai şi) admirăm:După părerea mea, un singur lucru îi lipseşte lui „Restul e tăcere”: o cinematografie românească din care să facă parte. Filmul lui Nae Caranfil aparţine acelei cinematografii româneşti care s-ar fi putut dezvolta normal în anii 50, 60, 70 dacă nu venea dictatura comunistă. „Restul e tăcere” este „Jezebel”, „Totul despre Eva”, „La strada”, „Sunetul muzicii”, „Amadeus”, „Cyrano de Bergerac” al nostru. Este filmul care îmi place mie, dar i-ar fi plăcut şi mamei, şi bunicii mele.Acest film ar fi trebuit să-l vedem în anii aceia, nu comediile şi melodramele „juste“ sau „superproducţiile” cu daci, romani şi popoare migratoare având drept coregizor Consiliul Culturii şi Educaţiei socialiste, pe care mari actori le salvau prin singulare prestaţii de geniu.„Restul e tăcere” este şi filmul unei Românii aproape şterse din memoria colectivă. România marilor gesturi şi marilor prăbuşiri, a onoarei şi abuzului cu zâmbetul pe buze, a Parisului de vis, România revelaţiei la o halbă de bere băută spovedit, a monoclului şi pălăriilor purtate de femei frumoase, marcate de viciu şi destin, România râsului melancolic cu melon şi baston.