- Şi eu cum să mai iubesc?! Cum să am încredere?- Vic... tu eşti prea deşteaptă ca să crezi. Va trebui să te minţi singură.
Mie îmi plac minciunile frumoase. Adică, cum să-mi placă? Îmi place să le „notez” undeva în cap. Să le observ, să le memorizez, şi să-mi fac concluzii. Da cu dragostea tot nu merge :( Totul văd. Totul ştiu. Şi mi-e greu să mă mint.
Pînă la urmă, contează mincuna? Sau contează motivul minciunii? Contează cuvintele? Sau privirea? Ne mint profesorii la şcoală, ne mint politicienii din televizor, ne mint vecinii cînd ne fură energia electrică şi prind internetul cu căldarea din WiFi, ne mint vînzătorii de la tarabele din Paţa Centrală, ne mint cei de la Franzeluţa care fac produse şi pun data producţiei cu cîteva zile mai înainte, ne mint bărbaţii cînd vor sex, ne mint femeile cînd vor bani, ne mint toţi în jur.
Şi dacă nu aş fi aflat adevărul despre Moş Crăciun, mie mi-ar fi plăcut să cred că el există. Şi dacă nu ştiam de WikiLeaks tot la fel de bine dormeam. Şi îmi place să cred că au existat Hercules, Odiseu şi Achiles. Şi fraza „Arăţi superb astăzi!” vreau s-o cred. Şi că „te iubesc pentru tot restul vieţii mele” poate fi adevărat.
Demult n-am mai auzit minciuni frumoase... aşa, unele ordinare... Dar, savurăm ce avem!
