siptămbăr ăghen

cum n-am încercat eu entuziasmată să trag vara de coadă, că tot, ce-a avut să se întîmple s-a întîmplat.
a venit, exact cînd nu o aștepta nimeni, toamna.
în repetate rînduri am pornit să scriu și tot am scris în gînd despre vară, vise, vacanțe și speranțe care să rimeze, că tot am ajuns să scriu de toamnă.
așa suntem noi eu le facem pe toate apoi, trase de... coadă
și cînd 1 septembrie vine pe neprins de veste peste tine, realizezi după mînile uscate și picioarele reci că totuși a venit cît n-ar fi de straniu.
Și nu că mi-a făcut ceva, da mereu aveam impresia că toamna îmi răpește ... din soare, din vacanță, din libertate, somn împlinit și admirat de cer nocturn, din toate..
Mereu mi-a datorat ceva toamna. doar că pretinde a fi pe invers lucrurile. și nu cere, dar ia ce-i place.
iar eu mută privesc în altă parte, căutînd rămășițe.

Ș-apoi trag niște ciorapi moi, o ceașcă de ceai în mînile cu urme de cremă, și constat iar:
că toamna nu răpește nimic. eu le cedez. pe toate. mereu.

P.S. 
I know we could live tomorrow
But I know I live today,
I know we could live tomorrow
But I don’t think we should wait! No..

I know we could..

tăt normal, asta eu cînt
imagine