De ce la ei se poate, iar la noi nu?
De ce la ei este curat peste tot? De ce lumea zâmbește pe stradă și e binevoitoare? De ce muzeele sunt pline de oameni? De
ce totul e organizat și bine gândit? De ce oamenii cu handicap nu se simt marginalizați? De ce au o viața mai logică și mai aranjată? De ce au drumuri mai bune? De ce lumea trăiește mai bine?
Toate aceste întrebări mi le pun de fiecare dată când revin în Moldova. Nu știu cum se face, că de fiecare dată, imediat ce cobori din tren sau avion, culorile se schimbă și atmosfera la fel. Culorile parcă sunt mai palide. Aerul e mai închis. Oamenii sunt mai oțărâți și gravi. Drumurile – impracticabile. Același peisaj. Aceleași probleme.
Așa e firea omului. El va tinde să compare întotdeauna. Va da numeroase întrebări, la care așteaptă răspunsuri. Dar viața trece, și vrea să o trăiască decent și frumos…
De ani buni, îmi dau aceleași întrebări. De ani buni, aștept o trezire, o mișcare a lucrurilor înspre bine, aștept o voință de a schimba lucrurile. Aștept o poveste europeană de succes.
4,2 milioane de oameni, așteaptă o SCHIMBARE.
Ei și noi.
Moldova și Europa.
