Marc CHAGALL (1887-1985) –poetulTABLOUL
Nopţile de mi le-ar lumina soarele! Dorm – leoarcă de vopsele, în patul meuîn aşternutul meu din tablourişi tu cu piciorul gura închizându-minu mă laşi să respir, mă înăbuş.Mă trezesc – în suferinţele zilei ce se deşteaptă şi în speranţeîncă nedesenateîncă ne-nfăptuite în culoare. Alergsus, spre penelurile uscateacolosunt răstignit dis-de-dimineaţă, precum Hristosacolo mă ţintuiesc de şevalet.Dar tabloul încă nu e terminatîn el totul mai e doar fulguraţie, sclipire revărsătoare...Ici – o tuşă! Albastră. Ici – una verde.Roşie. Culorile se potolirăvine tihna...Dar ascultă odată şi tu, mortul meu patuscata mea iarbăiubire ce m-ai părăsitşi iar revenit-aiascultă ce am a-ţi spune.Mă înfăţişai sufletului tăueu beau restul anilor ce ţi-au mai rămas.Până-n gât sunt sătul şi de luna taşi de a te păzi, precum o făcusem cândva.
(Din „100 de poeţi ai avangardei ruse”, antologie, traducere, prefaţă şi note de Leo Butnaru, Ed. „Ex Ponto”, 2008)
*
Robert ROJDESTVENSKI (1932 – 1994)
MARC CHAGALL
El e bătrân şi seamănă cu propria singurătate.
N-are chef să discute despre timp urât sau frumos.
Trece direct la întrebare:
„– Dumneata nu ai fi din Vitebsk?...” –
Sacoul de modă veche e cu reverul cam ros…
„– Nu, nu sunt din Vitebsk…” –
Urmează o pauză cam mare.
După care – cuvinte
monotone şi mohorâte:
„– Muncesc şi bolesc…
La Veneţia am o expoziţie…
Deci, spuneţi că nu sunteţi din Vitebsk?...”
„– Nu, nu sunt din Vitebsk…”
Priveşte-ntr-o parte.
Nu aude, nu aude.
Respiră cu depărtări din altă lume,
încercând să se atingă atent de copilărie…
şi nu există nici Cannes
nici coasta de azur,
nici gloria, celebritate, renume…
Luminos şi pierdut
el se trage spre Vitebsk ca plantă tenace…
Acel Vitebsk al său – prăfuit şi dogoritor –
priponit de pământ cu turnul pompierilor.
Acolo sunt nunţi şi moarte, molitve şi iarmaroace.
Acolo se pârguiesc mere neobişnuit de mari
şi birjari somnoroşi hurducă pe caldarâmul pieţelor…
„– Dumneata nu ai fi din Vitebsk?...”
După care tace.
Şi dintr-o dată rosteşte –
parcă nume sacramentale –
denumirile străzilor:
Smolenskaia,
Zemkovaia.
Ca pe o Volgă sadea laudă râuşorul Vidba
fluturând copilăreşte
din mâna-i transparentă…
„– Deci nu sunteţi din Vitebsk…”
E timpul de rămas bun.
La bună vedere mă gândesc.
Cât de curând să ne întoarcem acasă…
În lungul drumului copacii stau în poziţie de drepţi.
Amurgeşte …
Ce regret că nu sunt şi eu din Vitebsk.
În româneşte de
Leo Butnaru
