***
O văzui de departe în prima zi de liceu, avea ochii alungiţi, oarecum asiatici, de „frumoasă adormită”. Însuşi soarele s-a oprit pe o clipă să privească chipul proaspăt şi imaculat ce apăruse atunci din înalturile sale.
Soarele cel afemeiat a apus, veni noaptea virană, cu lună plicticoasă şi stele prinse pe cer. Părea totul pierdut şi fără de întoarcere, lumea se prăbuşea de jur împrejur...
Să păşeşti împreună pe cer, printre aştrii cei falşi, - parodie curată (ce plăcere e să mergi pe pământ, chiar şi printre străini...), or nu se găsea nicăieri un loc de popas destinat, să zicem, unei dulci mângâieri.
Acea noapte monotonă înfăşurase corpurile noastre în nişte piei de ren, groase, nordice. Îmbrăcaţi astfel, a trebuit să trăim mulţi ani înainte, deasemenea însă i-am trăit în mod retroactiv.
La he visto desde lejos en el primer día de colegio, tenía unos ojos alargados, igual que los asiáticos. El mismo sol se paró por un momento para mirar su rostro tierno y inmaculado que apareció por entonces desde sus alturas.
Después tuvo lugar la puesta del sol-lovelace, cuando la noche cayó con su luna aburrida y sus estrellas pegadas al cielo. Todo parecía perdido y sin vuelta atrás, el mundo se derrumbaba alrededor.
Caminar juntos por el cielo, entre los astros falsos, - es una parodia, (que placer es andar por la tierra, incluso entre los desconocidos...), o si que no abía ni un solo sitio de descanso para, digamos, manifestar su afecto.
Aquella noche monótona arropó nuestros cuerpos con unas pieles de reno, gruesas, nórdicas. En tal vestido hemos vivido muchos años en adelante, pero también los hemos vivido de modo retroactivo.
