CUM SUNT
Nopţile sunt umedeşi persistă un miros de doliu şi de virgine impure,şi persistă un miros de sete şi de singurătate.
Şi există o flacără moartăce se extindecu durerosul farmec pufosîn aceste nopţi umede de iarnă.
O flacără a unui anunţce împinge prin surprindere pe cel vizatcare nu ştie cum să reacţioneze,care nu răspundeşi care rămâne răpus în iluzia sa,în respiraţia sa discontinuă,lăsând înnebunitătrezirea sa revelatoare şi bucuria.
Există o sudoare indecentăce alunecă pe corpuricând se activizează fire de păr ascunseşi cresc şi descrescîn aerul nocturn.Din astă cauză se evită şi se ating,din astă cauză se suprapunşi-şi stimulează propriile acteprintr-o ceremonie dezordonatăde incitare turbulentă.
Aşa sunt condamnărilecelor care nu se simt condamnaţi,după ce singuri au pactatcu tacitul acord al plictiselii.
Şi acest umed presentiment ce stă deversatşi dă formă iluziei,delicatul lac ce aparecând, aruncând o privire în urmă,se arată dimineaţa surpinsă,infiltrându-se fin în negura subţire a orelor trecute,ce s-au ruptîmpreună cu focul însetat al buzelorcare niciodatănu vor mai vrea să aparţină cuiva.

CÓMO SON

Son húmedas las noches
y hay un olor a duelo y a vírgenes impuras,
y hay un olor a sed y a soledad.

Y hay una llama muerta
que se extingue
con doloroso encanto ceniciento
en esas noches húmedas de invierno.
La llama de un aviso
que empuja por sorpresa al aludido
que no sabe qué hacer,
que no responde
y que se queda roto en su deseo,
en su respiración entrecortada,
dejando desquiciada
su estela delatora y su alegría.

Y hay un sudor lascivo
que resbala en los cuerpos
cuando se activan hilos escondidos
y ascienden y descienden
en el aire nocturno.
Por eso se sortean y se rozan,
por eso se amontonan
y acompasan sus actos
en un desordenado protocolo
de turbia incitación.
Son así las condenas
de quienes no se sienten condenados
después de haber pactado
con las complicidades del hastío.

Y ese mojado pálpito que queda derramado
da forma a la ilusión,
al delicado poso que se muestra
cuando al mirar atrás
se enciende la mañana sorprendida
infiltrándose blanca en la negrura
tenue de las horas pasadas,
las que se quebrantaron
junto al sediento fuego de los labios
que nunca
volverán a compartirse.