Ieri ea a fost bătută. Lejer. A pus furculiţa pe masa de călcat. S-a sculat umilă, a pus furculiţa la loc şi şi-a cerut iertare pentru neglijenţă.

Azi a fost bătută măr. E şi normal. Că motivele de această dată îs serioase. Mâncarea a fost searbădă. De data asta ea s-a supărat. A plâns şi a început să se gândească la o schimbare.

Mâine el va veni cu un buchet de flori, va îngenunchea în faţa ei şi viaţa ei va părea frumoasă. Orice început e frumos.

Poimâine el va ridica mâna la copil. Pentru că e prea gălăgios. Ea, mişcată de gestul de deunăzi îi va ţine parte. Copilul cu adevărat a întrecut orice măsură.

În ziua următoare el nu va veni acasă. Ea îşi va face griji. “Ce-i cu el? L-am supărat cu ceva? Trebuie să mă mobilizez, să fac ordine, să pregătesc bucatele lui preferate şi să-l aştept pentru a-i oferi una din cele mai pasionale nopţi petrecute vreodată”.

A doua zi el va veni acasă. Obosit. Sătul. Ea va fi bătută pentru că e ea. Femeia cu care trăieşte de 15 ani şi care îl iubeşte, indiferent ce face el. Lucru testat. Păcat ca ea va fi surprinsă şi va începe o isterie, conectând copilul la reglări de conturi parentale. Copilul nu l-a iertat pe tata. Copilul o iubeşte pe mama. Copilul îl urăşte pe tata. Copilul începe s-o urască pe mama. Pentru viaţa pe care a ales-o.  Atât pentru ea. Cât şi pentru el.

În ziua următoare ea îşi va face bagajele, va lua copilul şi va merge la părinţi. Părinţii îi vor reaminti că, cu 15 ani în urmă a fost alegerea ei. Pecetluită în ceruri. Ei cu pensia lor nu pot să plătească nici facturile de întreţinere. Ea casnică, nu va avea bani să-şi crească copilul.

Peste o zi ea va ceda implorărilor lui şi va decide să revină acasă. Copilul va lua rucsacul şi va pleca. În noua sa casă. Chiar dacă nu are pereţi. Chiar dacă va trece prin calvar. Cei din jur doar sunt străini. Ei au dreptul să-l umilească. Părinţii nu.

Peste un an ea va fi spitalizată pentru leziuni corporale grave, copilul va ajunge pe mâna proxeneţilor, iar el se va recăsători. Cu una tânără, frumoasă, cuminte. Ea ştie unde e locul pentru furculiţă. Ea nu ştie doar unde e locul ei.


Filed under: De gândit Tagged: toleranţă, violență