Am stabilit să ne vedem cu Lia într-un local destul de cunoscut, care la început chiar oferea ceva mai deosebit și mai de calitate față de alte zeci de cafenele din Chișinău. Primul lucru, care a trezit nuanțe de nemulțumire a fost faptul că garsonul s-a făcut așteptat nici m-ai mult nici mai puțin 20 de minute. După acest început promițător au urmat și multe alte ”surprize”, dar cireașa de pe tort a fost ceaiul cu aromă de clor și impurități, care mi-a fost servit pe post de ceai verde cu
iasomie. După ce am sorbit un pic din el, l-am pus deoparte și mi-am continuat discuția cu prietena mea.
Nu știu cum se face că deseori localurile care l-a început vin să ofere servicii și produse de calitate, între timp abandonează această pistă și merg pe o cale greșită, crezând că odată ce și-au făcut un renume și au atras clienți, se pot culca pe o ureche: calitatea nu mai contează atât de mult, chelnerii nu neapărat să fie drăguți și receptivi, mâncarea poate fi un pic mai searbădă, un pic mai fără de gust, un pic prea tare, un pic prea sărată, vinul prea cald, cafeaua prea rece, ș.a.m.d.
Cât de loial nu ar fi clientul, și cât de mult nu i-ar place anturajul localului, nu are cum să tolereze o schimbare atât de bruscă și în direcția opusă. Plus că de fiecare dată, pentru o astfel de experiență scoate bani frumușei din propriul buzunar.
Stau și mă întreb, de ce această practică molipsitoare este atât de răspândită la noi? Chiar patronii localurilor nu dau nici doi bani pe satisfacția clientului? Chiar speră că afacerile le vor merge bine prin inerție? Chiar cred că noi clienții suntem ”toleranța întruchipată”?
De fiecare dată când ies în oraș sau vreau sa invit pe cineva într-un local am aceeași dilemă : merită sau nu merită?
Nemulțumirea mea mă costă nu doar suma achitată, ci și decepția pe care o trăiesc – încă un local care pretindea a fi bun, a fost retrogradat până la nivelul de cafenea, bodegă sau cantină cu prețuri de lux.
