Să scăpi în minutul exact A scăpa exact în minutulcând tristeţea se transformă în lacrimi.Să-ţi scriu răvaşe.Sumă de posibilităţi,în astă margine de calmitate tăcută,când cerboaicele îşi caută soţulprintre alge.Nu ascunde vina la spate,lupanar al mistererului,nici nu traversa frontiera priviriiîntr-un drum către un loc imposibil.Pipăie universul tău,patria de şoapte alunecânddelicatîn dimineaţa imemorială.Am ieşit din capcanele alter ego-uluicătre lumea magieişi cu astrele piticeam descris o realitate ce nu se atinge şi pătrunde plăcut în cărţi închise.Câmpul meu se seamănă cu grânede bucurie,de final imaginarpentru ca viaţa vrăjitorilorsă nu fie tristă.În golul clopotelor, berzeleconlocuiesc şi au antene atât de castecă memorizează doar părul uman.Monstru ştie să trezească ingenuitatea,atât de afectată,şi îi încălzeşte supa, ca să nu uite niciodatăde columna sa vertebrală.Ai un copil mergând pe cearcănele de sub ochi,ai un puţ semnalat de lupoaice,ai un act teatral ascuns în fiecare gest,ai un gest ascuns în fiecare pantomim,iar arborele de secvoia disimulează perfectsplendoarea sa de sub nori.Să scapi exact în minutul când s-a pierdut vocea.Să-ţi recitesc un basm.Lucrarea morţii comunică cu predicătorulşi vin ambasadorii muziciisă-şi prezinte spectacolulpentru cei indolenţi;pentru adolescenţii care simulează carisma.Le vinde secvenţa scrisă de mânăa ploiişi tinerii îi concretizează tăcereaîn focul transformat în jeratic,unde străinii îşi încălzesc mâinileiar cei ai loculuiîşi recunosc căminulîn forma unei culori roşiide fiecare dată tot mai palide.

ESCAPAR AL MINUTO EXACTO

Escapar al minuto exacto
cuando rompió la tristeza a llorar.
Escribirte cartas.
Suma de posibilidades,
en esta orilla de silente calma,
cuando las ciervas buscan a su esposo
entre los sargazos.
No anudé la culpa a su espalda,
lupanar del misterio,
ni atravesé la frontera de la mirada
en un viaje hacia lo imposible.
Toqué tu universo,
patria de murmullos deslizándose
suaves
por la mañana inmemorial.
Escapé de las trampas de mi ego
hacia la turba de la magia
y con estrellas diminutasescribí una realidad que no se toca
y penetra dulce en libros cerrados.
Mi campo se siembra con semillas
de alegría,
de final irreal
para que la existencia de los brujos
no se amargue.
En los campanarios, las cigüeñas
conviven con antenas tan castas
que sólo memorizan el hilo humano.
La fiera sabe despertar a la inocencia,
tan malherida,
y le calienta la sopa para que nunca olvide
su columna vertebral.
Hay un niño caminando por las ojeras,
hay un pozo señalado por las lobas,
hay un teatro escondido en cada gesto,
hay un gesto escondido en cada mimo
y las sequoias disimulan muy bien su esplendor bajo las nubes.
Escapar al minuto exacto
cuando se quebró la voz.
Recitarte un cuento.
La obra de la muerte
se entretiene con el orador
y llegan comisarias de la música
a presentar su espectáculo
a los indolentes;
a los adolescentes que simulan carisma.
Les venden la secuencia manuscrita
de la lluvia
y los jóvenes concretan su silencio
en el fuego convertido en brasa,
donde los extranjeros se calientan las manos
y los pueblerinos
leen su hogar
en la forma de un rojo
cada vez más tenue.