Continuare
Iniţial acest articol nu trebuia să conţină relatări sexiste, dar le-am inclus pentru că le-a avut şi Eliade. Diferenţa e că el mergea în casa cu felinarele roşii, iar eu în cea fără lumini (autorul)
Vacanţa de iarnă a trecut repede. Mult prea repede. Atît de repede, încît nici nu mi-am dat seama cînd am ajuns pe mîna profesoarei de română, care cu privire severă şi glas ispititor, m-a luat la întrebări. De ce o fac şi o consider de proastă? De ce am scris că îi acopăr ochii cu fantezii și invenții sterile, menite doar pentru a lua note? Şi multele de acest gen. I-am zis că memoria nu se referea la statutul meu de licean, ori eu am fost timp 11 ani elev în Şcoala medie de cultură generală Lipnic, şi eram de-abia jumătate de an licean în LT „Mihail Sadoveanu”, Ocniţa.
De unde avea să ştiu că ispitirile erau doar vîrful unui iceberg, iar din cauza operei mele, în mijlocul vacanţei, la inițiativa și insistența ei, a fost convocată adunarea profesorilor din liceu, unde textul ce-mi aparţine s-a discutat pînă în cele mai mici detalii, şi ce măsuri urmează a-mi fi aplicate. Aceste lucruri le-am aflat ceva mai tîrziu, de la fosta dirigintă, care la rîndul ei le-a aflat de la o profesoară din liceu, prietenă de-a ei.
Atunci am auzit întîia oară de numele Mircea Eliade. Tot ea – fosta dirigintă – căreia cred că-i pot da numele, Valentina Chiriac, mi-a recomandat să găsesc o carte de limba română de clasa a opta (sau a şaptea), unde să citesc un fragment din Romanul adolescentului miop pentru că are să-mi placă. Am mers la o vecină, pentru că ea era în clasa în care se preda româna din cartea de care aveam nevoie. Mamă-sa era prietenă de-a mamei mele, iar eu chipurile mă întîlneam cu ea. Zic chipurile, pentru că eram noi în alte relaţii, de care mam-sa îşi da probabil seama, dar în care parcă nu vroia să creadă. Fic-sa era abia într-a opta, cum se putea una ca asta?!
A fost, de fapt, prima mea fată, iar eu am fost primul ei băiat, chiar dacă aveam tocmai 18, iar ea de-abia16, şi-am cunoscut-o intim de doar trei ori, toate în miez de iarnă, pe ger cumplit şi într-o casă neîncălzită. În casa buneilor mei, care nu mai erau în viaţă, din curtea casei mele. Dar ce să fac. Că eu n-aveam o mansardă ca a lui Eliade. Prima oară, a fost chiar în una din zilele, bine – nopţile, în care munceam deja asupra „Copilului prebac”. Pe celelalte două ori, le ţin minte mai puţin. Ştiu doar că era, de asemenea în aceiaşi casă, la fel în noapte, pe întuneric, frig şi lenjerie de pat nu prea curată. A patra oară, cea care trebuia să fie a patra dar n-a fost, s-a întîmplat taman cînd mă porneam să-i duc cartea de limbă română, din care citisem fragmentul Romanului eliadean. Era ca de obicei în acea iarnă, vînt puternic şi ploi, nu zăpadă. De fapt, nici nu ploaie, ci mai degrabă mîzgă, menită să-ţi străbată pînă la măduva oaselor. I-am dus cartea şi stam nu departe de poartă, la întîlnire. Zic, mergem la mine. „Nu Maxim, nu mergem”. De ce, întreb eu, ce s-a întîmplat. „Nimic. Nu pot!”. Dar nu înţeleg ce ai păţit, spune-mi. „Nu”.
Pînă la urmă avea doar ciclu menstrual, iar eu ca să-i demonstrez că nu doar sexul mă interesează, am luat-o la locul deja obişnuit. N-am făcut nimic. Am stat şi vorbit de-ale noastre, copilăreşti. Doar că ne reţinusem, iar mamă-sa, ştiind ce timp e afară şi mai ştiind că era încălţată în caloşi (încălţăminte de gumă) – şi nuştiu de ce mă amuză acum acest detaliu – a ieşit să ne caute. Mai întîi la poartă, apoi în mahală, ulterior la ai mei care nici nu bănuiau cît de aproape mă aflu. Ulterior a trimis pe cineva să ne caute, la discotecă. Îşi făcea griji şi înghiţise şi cîteva pastile din cele care în mod normal se ţin sub limbă. Mă gîndesc acum, oare de ce nu m-au sunat pe telefonul mobil, pe care-l aveam deja demult. Sau poate că mă sunase, dar eu îl aveam deconectat. Nu mai ţin minte, dar nici nu contează.
Cînd ne-am întors, fără a şti nimic despre tamtamul făcut, mamă-ei era la poartă, şi cînd i-a ars o palmă, i-a fetei sărit şi cuşma din cap. M-am speriat un pic şi eu, dar ca să nu facă vreo boroboaţă şi să spună aşa cum o întreba mam-sa unde-am fost cu-adevărat, am intervenit. „Unde-aţi fost?”. Ne-am plimbat, zic. „Unde v-aţi plimbat? Că v-am căutat peste totul.”. Mai în deal. „Unde mai în deal?”. După ghia’ Vasile. „Iaca acolo n-am fost. Da, n-aţi auzit că v-am strigat?”. E vînt, am spus cu o bucurie ascunsă. Nimerisem acel loc unde nu ne căutase, aveam dreptul la fericire. „Eu l-am trimis pe Mişa la Sarai, da o zis că nu sînteţi acolo. Acum s-a dus la club să vă caute”.
Saraiul era de fapt casa de cultură din satul Paustova, care intra în componenţa comunei Lipnic, sat despărţit doar de-un drum de restul comunei. Mergeam acolo des, pentru că se organiza discotecă. Acolo am făcut şi cunoştinţă cu ea. Adică ne cunoşteam mai demult, pentru că locuaim la o distanţă de cinci case. Am văzut că nu mai era copila pe care o ştiam, crescuse. Am invitat-o la dans şi m-am oferit să o conduc acasă, iar ea nu m-a refuzat. Cred că era pe ascuns şi îndrăgostită de mine, pentru că eram băiat chipeş în mahala în care locuiam. Tot atunci am făcut şi primul sex. Primul pentru mine, nu şi pentru ea – deşi era virgină.
Eram mort de bat (sau culturaliceşte spunînd, în stare avansată de ebrietate) – pentru că fu-se ziua de naştere a unui din cei mai buni prieteni, nu puteam fi altfel –, şi mi s-a părut doar că am avut prima şi mult-aşteptata partidă, dar n-o avusem. Acest detaliu l-am aflat deja a doua zi (ţin minte şi data, 18 decembrie 2006), cînd îmbătat deja nu de alcool, dar de semnificaţia serii precedente, am organizat o întîlnire. O pretinsă deplasare la discotecă, unde chiar am mers, şi nu singuri ci cu frate-său şi mai mic, şi încă două verişoare: una de vîrsta ei, alta de cea a lui frate-su.
Eram ca pe ace. Am stat nervos toată discoteca, şi pretinzînd că mi-e somn, iar mîine sînt la liceu, am mers spre casă. Pe drum însă mi-a trecut somnul. I-am dus acasă pe cei mici şi le-am cerut voie înapoi celor mari. Am mers înapoi la discotecă. Acolo, l-am luat pe Andrei, prietenul care-şi serbase cu o zi înainte ziua de naştere, şi care m-a ajutat să scap de verişoară-sa. Am mers spre casă toţi patru împreună, dar sub pretextul că nu trebuie să ne încurcăm unii altora, am luat-o chipurile la mine la poartă, pe scaun, ei rămînînd la poarta ei.
Poarta, însă, s-a dovedit a fi direct cuptorul. Am dezbrăcat-o şi i-am pus hainele într-un anume loc, pentru a le putea găsi ulterior fără a mai trebui să aprind lumina. Chiar şi-aşa pierdu-se un ciorap pe care l-am căutat mult cu telefonul mobil, ditamai să le aruncat ca în filme. Tremurînd juma’ la juma’ de frică şi emoţii, ne-am cuplat. Atunci şi mi-a spus că ceea ce credeam eu că e a doua experienţă sexuală, era chiar prima.
Va continua…
