Pe când obiectul “LIMBA” în loc de “LIMBA ROMÂNĂ”?

Tinerii pe care îi vedeţi în imagine sunt de la protestele din 2002-2003, atunci când, conduşi de un ideal, au ieşit şi au protestat cu manualele de Istoria românilor şi Limba română în mâini contra comuniştilor. Sunt cei care ceva mai târziu, pe 7 aprilie 2009, au ieşit şi s-au revoltat tot contra regimului Voronin. Acum, unii lideri de la Chişinău,  în care au investit încredere şi care au luptat cot la cot alături de ei în faţa Preşedinţiei şi a Parlamentului le-au furat această mică revoluţie (vezi titlul unei cărţi), dar nu numai. Vor să le fure acum şi istoria – istoria românilor. Mulţi se simt trădaţi. Pragmaticii de la Chişinău ne îndeamnă să fim atenţi la “conţinut”  şi să nu reacţionam la “forme”. Este oare suficient? Nu riscăm să repetăm istoria? După 20 de ani de “independenţă”, facem la fel ca şi cu “limba moldovenească cu grafie latină” din Constituţia din 1994…

De ce oare se ating politicienii democraţi de acest subiect sensibil? De ce o fac înainte de o toamnă care se anunţă fierbinte şi în care apar semnele unor noi “coaliţii monstruoase”? Să fie oare comuniştii mai tari, mai abili şi mai şmecheri decât toţi cei de la putere? Aşa se pare. Un lucru este cert: cu asemenea lucruri în RM nu se joacă. Au mai fost unii “pro-români” care au mizat pe sentimentele celor ieşiţi în Piaţă şi… unde au ajuns?

Şi încă ceva: are şi “patriotismul pragmatic” limitele lui…

PS: Ce se mai aude cu aducerea steagului lui Ştefan cel Mare în asemenea condiţii, domnilor? Vorba lui Constantin Tănase: “întreb, nu dau cu barda”.