Aşteaptă-mă! Acolo unde o fâşie de salcâmi ne-a oprit, voi urma să culeg vocea ta pentru care trăiesc, pasager pe care azi îl acuzi fiindcă nu am ajuns la oră exactă.
Această staţie între buze de chirpici umeziţi pentru casele noastre nu ştiu dacă ne apropie distanţele, nu ştiu, dacă ar fi fost balize în carne, voce stăpânită de stări perpetue.
Cineva parcurge aleea noastră pustie şi nu e cert că tăcerea a fost în zadar, să săruţi pământul acesta, rădăcinile noastre tronează peste timp, zile şi nopţi de cer siniliu în noua casă de rugăciuni.
Estación de acacias
¡Espérame! allá donde un manto de acacias nos detuvo, seguiré recolectando tuya voz por la que vivo, pasajero que hoy me inculcas porque no llegaré a tiempo.
Esta estación en los labios de adobe humedecido para nuestras casas no sé si estrechan nuestros cercos no lo sé, si serán balizas en la carne, voz trenzada de estados perpetuos.
Alguien recorre nuestra hueca alameda y no es cierto que callar fue en vano besar esta tierra, nuestras raíces por tiempo gobernaran días y noches de cielo abierto en nueva casa de oradores.
