Această spargere a solitudiniiîn care îmi număr zilele pe furiş noaptea... -noaptea se numără zilele...
Zadarnic...Zadarnic pe furiş -oricum de mine nu voi scăpa,în sfărşit.
În sfărşit...Am nevoie de un sfărşit pentru că mă simtabandonat de un începutcu precădere solemn şi fastuos...
Degrabă...
Nemaipomenit de degrabă Noaptea -ah! acest înveliş, această pudră de praf de întunericmaliţios dintre Cer şi Pământşi, pur şi simplu, întuneric dintre Pleoapă şi Ochi...Da! Ochi!
Această vedenie sumbră dintre existent şiinexistent, dintre viaţă şi moarte ori poateinvers şi în sfârşit dintre A FI şi AI FOST;aceşti gladiatori dintre PROSCRIPŢIE şi SECUNDĂori poate şi mai puţin -dintre JOC şi VIAŢĂori şi mai aproape -dintre SPADĂ şi INIMĂ, adică SÂNGE...darşi mai aproape -dintre VRERE de a trăi şi NEVRERE de a omorî,odată ieşit în scena dorinţelor -nu ale tale -a celora ce te înconjoară prin verdictulde asmuţare, dar nu a dorinţelor tale de a omorî, ci aimposibilităţii de a te apăra,de a nu muri,încă...
Încă nu!Şi încă o dată nu, însă...Degrabă,foarte degrabă,nemaipomenit de degrabănoaptea -ah! acest anotimp al cucuvăilor albe, copleşitelasciv de dorinţele lor triviale...ah! acest anotimp al cucuvăilor...
***
Atardece… Pronto va a venir la noche – oh! esta temporada de las ninfas negras que nadan en el contenido de mi existencia… Esta temporada… Esta fractura de la soledad donde yo cuento cauteloso mis días por la noche… por la noche se cuentan los días… En vano… En vano lo hago cauteloso – de todas maneras no puedo huir de mi mismo, por fin. Por fin… Tengo la necesidad de un tal final porque me siento abandonado de un comienzo, especialmente de un comienzo solemne y fastuoso… Pronto… Tremendamente pronto viene la noche – oh! este revestimiento, este polvo de pulverizado oscuro malicioso entre El Cielo y La Tierra y, simplemente, oscuridad entre el Párpado y El Ojo… Si! El Ojo! Esta visión negra entre lo que existe y lo que no existe, entre la vida y la muerte o posiblemente otra vez y, al fin y al cabo, entre Ser y Has sido; estos gladiadores entre El Exilio y La Segunda o puede ser que algo menos – entre El Juego y La Vida o más exacto – entre La Espada y El Corazón, es decir… pero algo más exacto – entre La Voluntad de vivir y El Rechazo de matar, estando ya en la escena de las ambiciones – no de las tuyas – a los que te rodean por el veredicto de instigación, pero no de tus instintos de matar, si no de la imposibilidad de protegerte, para no morir, por el momento… Todavía no! Una vez más digo no, pero… Pronto, muy pronto, tremendamente pronto por la noche – oh! esta temporada de los búhos blancos, abrumados impúdico de sus ambiciones vulgares… oh! esta temporada de los búhos…
