…oooooo….daaaa!!!!!!!!
libera..nu in totalitate dar libera!
ah,prin cite am trecut si cit am bocit…
stiti cind esti acasa ti se pare ca totul e bine si cu gindul la distractie uiti de sanatate si daca nu te doare nimic inseamna ca esti sanatos tun….hey! nu-i chiar asa…si e pacat…
…am patit-o eu…cea cu planuri grandioase de a vedea anul acesta pentru prima data marea…si iata ABLOM!!!…….ma durea piciorul de la inceputul verii si parca facusem un tratamentt si totul se normalizase , apoi dupa citeva zile petrecute la bunica m-am intors…iar pastile , injectii , proceduri si IOK…
intr-un final am ajuns la spital…si o luna am stat acolo…
si asa straniu e sa auzi sirena Ambulantei cind esti la “libertate” si sa nu-ti pese de cine e inauntru…si e cu totul alta snzatie sa fii tu acolo si nimanui sa nu-i pese , sa se grabeasca undeva fara sa-ti acorde atentie,nu-i stii nu te stiu…apoi la sectia de internare unul ii spune altuia ca nu-i in competenta lui si tot asa..pina unuia din medici li se face “mila” si te interneaza…
in prima saptamina doar investigatii de tot felul…noaptea ma trezeam pe la 2-3 si ma durea ingrozitor , imi dadeau pastile , injectii dar aveau efect pe 1-2 ore…stiu ca sunt puternica dar sincer nu mai avea putere sa rabd si lacrimile curgeau siroaie…dupa ce mi-au facur REZONANTA MAGNIFICA , cea mai avansata investigatie, m-au transferat in alta sectie unde 2 saptamini imi dadeau pastile, imi puneau commpres si ma dadeau cu gel…pai efect mare nu a fost , logic , dar cel putin noptile dormeam…
aveam hernie de disc (o bucatica de disc din coloana vertebrala apasa pe un nerv si din cauza asta ma durea piciorul)…asa ca intr-un final cind nici blocadele (injectii in nervul din coloana vertebrala) nu aveau efect mai lung de 2 zile , am fost nevoita sa accept interventia chirurgicala…
…am avut noroc ca mamica a reusit sa ajunga la domnul Gaina , chirurg vestit…si el m-a operat …totul a trecut bine…imi facuse o injectie cu vreo 30 min inainte…si ma duceam in chirurgie cu zimbet (posibil isteric 
) , apoi m-au dezbracat goala …si dupa ce eram pe masa de operatii mi-au introdus narcozul…in citeva secunde am adormit …:)…si m-am trezit deja in reanimare…
eram asa somnoroasa , dar nu ma mai durea piciorul si asta era cel mai important…alaturi de mine era o fata Catea care cazuse de pe bicicleta si si-a rupt ficatul…i l-au cusut…strasnic!!!…iar alta fetita micuta se inecase cu alune si tusea intruna incit era aproape vinata pe fata…
cel mai amuzant moment era cind doreai sa faci pipi xD…
apoi zilele dupa operatie , cu miscari incete , un pic de durere in spate dar oricum fericita ca totul e bine…desi sunt acasa va trebui sa port un fel de corset un timp si nu se poate se ridic pe viitor mai mult de 5 kg…dar asta nu e principalul….TOTUL E BINE!!! si asta e principalul…incetul cu incetul o sa fiu asa cum eram…:)
ei dar nu a fost chir asa rau in spital …am cunoscut o groaza de persoane care mi-au facut zilele pline de veselie ca sa uit de durere…pe multi nu o sa-i mai rervad niciodata dar cu unii voi continua sa discut si sa prietenesc…
au fost zile in care vorbeam despre o mie de lucruri , seri in care baietii din salonul de dupa perete veneau la noi si se prikaleau de o fetita care dormea busteam si orice nu i-ai face nu se trezea…ii pusesera porecla “tancu”…apoi jocuri nesfirsite in carti…la porunci nebunesti…jocuri in toiul noptii pe podele in sticluta (butilacica)…si apoi noi ne duceam la baieti si ne prindeau asistentele de serviciu…dar asa era mai vesel:)…
…ei si cum fara baieti draguti si fara flirtat???!???….:D
multumesc mult scumpului meu Vadim , care m-a sustinut enorm de mult si care nu mi-a dat voie sa-mi ies din minti aducindu-mi jurnale , filme pe mob si ma scotea in oras….
multumesc Mariei , scumpei mele prietene care stiu ca imi tinea pumii in momentele alea grele…
multumesc bunicii mele care se ruga zi si noapte pentru mine…
dar cel mai mult le multumesc parintilor mei care au trebuit sa treaca peste un asemenea stres…in deosebi mamica…nu am cuvinte sa va descriu durerea ce era in ochii ei plinsi toata noaptea…(imi curg lacrimi cind scriu ,nu ma pot abtine)..ii multumesc ca a avut atita grija de mine , ca a luptat ca eu sa ma fac bine si a trait impreeuna cu mine fiece clipa , usurindu-mi povara…
deci cam asta e ce am avut de povvestit…iar in concluzie vreau sa pricepeti ceva…nu am scris asta pentru ca sa ma jaliti ci pentru a va arata cit e de greu sa te insanatosesti si cit de simplu e sa ai pur si simplu mai multa grija in viata de zi cu zi…caci chiar nimanui nu-i pasa de tine acolo , in spital…esti doar un pacient obisnuit si te picicaiesc cu tablete ca pe un padopitnii croliik..e asa de usor sa nimeresti in aceasta inchisoare si atit de greu sa evadezi….asa ca aveti grija de voi !!!
