Acum 20 de ani, în august 1991 mergeam pentru a doua oară în România. De această dată cu toată familia, prin singura vamă auto care funcționa atunci, Leușeni. Îmi amintesc cum am stat aproape 3 zile la intrarea în vamă, într-un rând interminabil de mașini și cum am trecut într-un final granița, cu scandal, pentru că odată ajunși la poarta vămii, am stat câteva ore bune și am privit cum treceau în față cei care dădeau șpagă la grăniceri... În august 1991 am auzit prima dată de MC Hammer sau Snap, care propagau noul stil de muzică ce a revoluționat discotecile, rap-ul. Tot atunci am primit cadou prima carte de Ioan Chirilă, pe care am citit-o dintr-o răsuflare... În același timp, la 6 august 1991 se năștea ceea ce avea să ajungă astăzi poate cel mai popular lucru din lume: Internetul. La un centru al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), fizicianul Tim Berners-Lee, care acum are 56 de ani, a lansat primul website, Hypertext Mark-Up Language. Dacă ar fi știut nea Vanea, regretatul patriarh al presei sportive românești, că acest Internet va ucide cărțile... Va ucide noțiunea de cunoaștere, de studiere. Va face din oameni niște roboți care nu mai au nevoie de cunoștințe pentru că există ”fratele Google”. Acum, că există Internetul, oamenii nu mai au nevoie de cărți. Doar nostalgicii mai intră uneori prin librării. Cartea a ajuns un obiect de muzeu, de colecție. Iar drumul cărții este urmat de ziare și reviste. Mâine urmează radiourile și televiziunile. Totul trece pe Net: presă, serviciu, cinematografe. Chiar și sexul. Toată viața unui om va trece degrabă pe Net. Și totul în 20 de ani. Sigur, Internetul ne-a ușurat viața. Ne-a făcut-o mai colorată. Am devenit mai comozi. Boieri chiar. Eu, însă, care am avut șansa să trăiesc și în perioada romantică, FĂRĂ Internet, mă consider un fericit. Și tare mi-e dor de timpurile când în camera mea, pe perete stătea prinsă harta Pământului, când citeam ”Vreau să știu” ca să pot impresiona pe gazeta de perete a școlii, când mergeam cu entusiasm la un film indian, la club, sau când o frază scrisă în ziar sau auzită la televiziune era ca un exemplu corect cum trebuie să scrii sau să vorbești. 