Vladas BRAZIŪNAS S-a născut în Pasvalys, nordul Lituaniei (1954). Licienţiat al Universităţii dn Vilnius (jurnalism şi filologie). În 1984 i se acordă premiul pentru cel mai bun debut. În 1999 – Premiul Salomėja Nėris. Stimulentul poeziei sale îl consideră spiritul baltic. A publicat cărţi în Bulgaria, Slovacia şi Franţa. În mai multe limbi a fost inclus în antologii. La rândul său, traduce mult din poezia lumii. A fost cadru universitar, a activat în mai multe redacţii literare. Din anul 1996 este liber creator, preocupat exclusiv de literartură.ÎNLUMINARE
aici dormitează ornicele inutilepe nevăzute te loveşti de timpulinfailibil şi orbîn rătăcirile tale fataleatingând îndărătnic pragulpentru a-ţi lăsa capul pe piatră
Jos la picioare Nemanul curge linplescăitul nu i-ar fi otrăvit de minciunăiar brâul forjat din alamăn-ar fi uitat sub Grunwaldul lărmuitorşi ar fi să auzim cum în preajma caseineghina acoperă colinele
în vrăjita memorie tulburerăsare tihnita dimineaţă
dinspre heleşteu răsună chemare sonorălungi prelungi sunt trâmbiţele lituaniene
IERI ESTE MÂINE
în cealaltă viaţă cabalină euam fost armăsar de cursela străvechi parastase prusace în timpuriul ev mediu am fost gonit până la istov, de viudat în groapă în bot, picioarele din faţăîndoite, trase sub piept, plesnite fiindu-miprima şi a doua vertebră a şirei spinării, ochii duşiîn direcţia soarelui târziu, dincolo de mare, la suedezifundul stându-mi ridicat;în cealaltă viaţă de caleu spetisem într-o mină germană din Banská Štiavnicaîn bezna şobolanilor, iar de la o vremeam orbit definitiv, m-au dus la iesle, apoi cu încetulodată cu sporul lunii noi, au început să mă-nhameîn schimbul de noapte, tot mai mult obişnuindu-măcu altfel de viaţă de calabia de-l adusesem pe Mickiewicz din Nowogródekşi am început să rătăcesc aiurea pe străzipurtând coturni de lemnţinând urma morţii – pe acelaşi meleag natalşi drag, iar în Vilnius acum îmi imaginez că aş fipe colinele Belmontassau pe lângă parcul Sereikiškėsmă feresc de hoţi şi de maşinipe greabăn ducând vreun poliţistspre culorile pădurii depărtate
în cealaltă viaţă de pasăre eu slujeam de privighetoareîntr-un orăşel montan de lângă Dunăre, înrămatde păduri, crânguri şi ogoare; în Lituaniatrezeam cosaşiiîn cealaltă viaţă de pasăreîn noaptea prea scurtă din mai până-n iuniemi se tulburau minţile, întreaga noapte din Bratislavaluându-mă la-ntrecere întâi cu păsările înserăriiapoi cu cele a crăpatului de zori, pe toateîntrecându-le în triluiri, iar dimineaţa cucul înnebunitgăsea poetul pe vechi – lefter, cu doarcâţiva eurocenţi în buzunar, iar buzunarul – în altă odaia aflându-sede nu mai rămân decât moartea şi recruţii încâtmai de-ţi venea să cucuieşti tu însuţi
într-o altă viaţă de poeteu am remarcat nu o dată că, pe când zburăm, zburăm sau călătorim pe pământ, franţuzoaicele toatemă cam dau spre somn, alături stândpentru ca să nu vorbească, să discute culimba şi cu mâinile, sau cu pernuţeledegetelor înfierbântate, sau cu vârful buzelorîn dungă, astfel că eu văd un vis în spaţiul zăvorât
2003Traducere de Leo Butnaru
Vezi grupajul integral în revista „Argeş”, nr. 7:http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4112&Itemid=104
