Asociația Oberliht face apel către reprezentanții diferitor domenii artistice dar și celor apropiate arhitecturii și urbanismului, istoriei, sociologiei și antropologiei s. a., să se alăture grupului de lucru în cadrul căruia, în perioada 9-19 august 2011, într-un mod colectiv, va fi pusă în discuție și dezbătută situația degradantă în care a ajuns patrimoniul cultural din Chișinău, și se va încerca elaborarea unei viziuni comune pentru Chișinăul din anul 2030 în vederea reabilitării ulterioare a centrului istoric.
Astfel dorim să accentuăm faptul că patrimoniul istoric, arhitectural și arheologic reprezintă un bun public – o componentă importantă a spațiului public, care la rindul său aparține tuturor.
Acţiunea se înscrie în cadrul proiectului „Identităţile Chişinăului”, organizat cu prilejul manifestărilor autorităţilor municipale dedicate celor 575 de ani de la prima menţionare documentară a Chişinăului. Cele mai reuşite proiecte vor fi premiate şi prezentate în cadrul unei expoziţii pe parcursul lunilor septembrie – octombrie 2011.
Invitația este lansată în baza Concursului de proiecte privind reabilitarea patrimoniului cultural „Chişinăul istoric – anul 2030”. Apelul intergral poate fi descărcat de aici.
Activitatea va demara cu o serie de întîlniri cu experți din diferite domenii, care vor putea răspunde la întrebările formulate în cadrul grupului.
ACTIVITĂȚI
9-12 august – program de întîlniri cu experții din domeniul protecției patrimoniului arhitectural, cercetători științifici, istorici, curatori, economiști etc.
loc: Chisinau (locatii diferite)
16-19 august | 16:00-19:00 – lucrul în grup asupra elaborării unei viziuni colective pentru Chișinăul din anul 2030
loc: ARThotel (str. Gh. Asachi 53/1, lit. “A”, Chișinău: http://arthotel.oberliht.com/map)
Doritorii de a se alătura grupului de lucru sînt invitați să expedieze o scurtă scrisoare de motivație (pînă la 100 cuvinte) în care să fie menționată, printre altele, o problemă identificată în relație cu procesul de degradare a partrimoniului cultural din Chișinău, însoțită de Curriculum Vitae și datele de contact (telefon, email) pe adresa: vladimir@oberliht.org.md
Data limită de depunere a candidaturii de participare este 5 august 2011. Persoanele selectate vor fi anunțate pe data de 8 august 2011.
partnererii proiectului:
Direcția Cultură a Primăriei municipiului Chișinău
Asociația Naționala a Tinerilor Istorici din Moldova
Grupul Civic pentru Patrimoniu Cultural
foto: Vladimir US






