Mă tem de pământul proaspăt săpat,
să-i pătrund adâncurile şi să ating
pâlcurile de oase care nu sunt ale voastre.
Mă tem de pământul umed, aşa cum m-aş teme
de păşunile păscute de întuneric.
Deaceea prefer să mă apropii de ape,
să stau la uşa ascunsă a înserării,
departe de drumurile ce duc înainte sau înapoi.
Ca mâine, însă, trebuie să plec
şi din nou prind la piept scutul turtit.
Pe aici au mers melcii cu pas argintiu,
pe acolo au trecut fraţii-raci,
târându-şi trupurile trunchiate după ei.
Eu pe unde să o apuc acum,
ca să pot reveni pe vecie la voi?
***
Tengo miedo de la tierra recentamente cavada,
entrar en sus vientres y tocar
las bandadas de huesos que no son vuestros.
Tengo miedo de la tierra húmeda, igual como
de los pastos llenados de tenebras.
Por esto prefiero acercarme a los lagos,
sentarme a la puerta oculta del crepúsculo,
lejos de los caminos que van por todos los partes.
Pero, ya, tengo que ir otra vez
y coger mi escudo aplastado.
Por aquí han pasado los caracoles,
por allá los hermanos-cangrejos
han tirado de sus cuerpos truncados.
¿Yo por dónde tengo que ir,
para volver a vuestros huesos?
